• @eleviiromaniei din ani terminali simt că nu au şanse egale la examen
  • Ei au făcut o petiţie prin care să aibă posibilitatea de a alege între a da examenul sau a li se echivala cu media generală
  • Catrinel e în clasa a XII-a şi suferă de bipolaritate. Nu a mai putut merge la tratament şi nu se simte în stare să dea examenul
  • Unii se opun iniţiativei şi îi critică, spunând că au chef de distracţie

Îţi aduci aminte emoţia examenelor? Ei bine, gândeşte-te că „absolvenţii din vremea coronavirusului” sunt şi mai speriaţi. @elevii.romaniei au lansat o petiţie prin care cer să aibă şansa de a alege între a da examenul sau a li se echivala cu media generală. Statul în casă a oprit mersul normal al învăţatului, din diferite motive. Catrinel e elevă în clasa a XII-a şi suferă de bipolaritate. Ea spune că nu a putut merge la terapie, pe timpul carantinei şi nu se simte în stare să dea un astfel de examen decisiv. Catrinel: „Pentru mine şi nu doar pentru mine, şi pentru famulia mea, carantina a fost un calvar, din pricina bolilor de care sufăr. Crizele din cauza stresului şi anxietăţii. Pur şi simplu, cred că atunci când voi ajunge în faţa foii de bac, o să am o cădere nervoasă“.

Elev clasa a XII-a, Liceul Sportiv Mircea Eliade:  „Considerăm că această echivalare opţională, ci nu obligatorie poate oferi o şansă elevilor care vor să îşi mărească media celor 4 ani, dar şi celor ce nu au putut, din diferite motive, să înveţe,  în această perioadă, fie că nu au avut cum din cauză că e gălăgie în casă, sau că nu erau pregătiţi din punct de vedere mental şi psihic“.

Sunt şi voci care cred că nu au chef de învăţat, dar elevii le transmit că doar vor şanse egale. Elev clasa a VIII-a Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu, Odobeşti: „Am mai găsit şi oameni care nu sunt de acord cu iniţiativa noastră. Spun că atunci când e vorba de examene stăm în casă, că suntem mai grijulii, dar când e vorba de terase şi ieşirile cu prietenii, suntem primii tot în carantină stăm“.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

Directorul adjunct de la liceul Gheorghe Lazăr Ionela Neagoe spune că deşi îi înţelege, examenul e obligatoriu: „Consider ca în urma acestui examen, dovedeşte ceea ce ştie, sau mă rog, în momentul acela. Nu ar fi corect pentru cei la care severitatea evaluării e ridicată comparativ cu cei la care profesorii sunt mai puţin severi“.