Avertismentul unui expert în sănătate publică, cu trei săptămâni înainte de noul an școlar: „Da, știu că nu avem toalete în toate şcolile”

Elevi testare Grecia

Elevi testare Grecia

Potrivit lui Răzvan Cherecheş, sistemele care filtrează aerul pot să scadă propagarea virusului cu circa 65%.

„Începe şcoala în septembrie şi despre ventilaţie în şcoli nu avem noutăţi, din nefericire. Sistemele de filtrarea aerului cu HEPA pot să scadă cu 65% transmiterea COVID în spaţiile închise”, a explicat Răzvan Cherecheş, pe Facebook.

Expertul în sănătate publică mai spune că sistemele ar trebui să fie montate în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă şcolile. De asemenea, sistemul trebuie să fie extins la toate clădirile în care se adună mulţi oameni.

„Da, ştiu, că nu avem toalete la toate şcolile din România, dar ar trebui să începem măcar să discutăm despre aerul din sălile de clasă, birouri, restaurante – să încercăm să găsim soluţii măcar într-o parte din spaţiile închise”, a precizat Cherecheş.

Sistemele de ventilaţie trebuie să fie montate cu prioritate înainte de sezonul rece, avertizează Răzvan Cherecheş.

Exit mobile version