• Aproximatov 108.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la probele scrise din sesiunea din iunie a Bacalaureatului.
  • Marţi a avut loc proba la Limba şi literatura română, la care s-au prezentat 98,71% dintre cei înscrişi, iar 25 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă.
  • Vineri are loc proba la alegere a profilului/specializării.
  • În 16 iunie este programată proba la Limba şi literatura maternă.

Absolvenţii de liceu susţin, miercuri, proba obligatorie a profilului în cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv Matematică sau Istorie. Aproximatov 108.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la probele scrise din sesiunea din iunie a Bacalaureatului, cei mai mulţi din promoţia curentă. Probele scrise din sesiunea iunie a examenului naţional de Bacalaureat 2025 au început marţi şi se desfăşoară în 447 de centre de examen din toată ţara, care reprezintă circa 30% dintre liceele din ţară. Cele mai multe dintre aceste unităţi şcolare au doar nivelul liceal.

Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), sunt aşteptaţi să participe circa 108.000 candidaţi (peste 94.400 de candidaţi din promoţia curentă şi peste 13.800 de candidaţi din seriile anterioare). Aceştia vor susţine toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Marţi a avut loc proba la Limba şi literatura română, la care s-au prezentat 98,71% dintre cei înscrişi, iar 25 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă.

Recomandări

ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC
ZELE: RUSIA ÎL MINTE PE TRUMP
ATACĂ ISRAELUL IRANUL?
ROMÂNIA PRODUCE DRONE
PAPA NUMEȘTE UN CHINEZ
CE FACE TRUMP CU TARIFELE?

Vineri are loc proba la alegere a profilului/specializării. În 16 iunie este programată proba la Limba şi literatura maternă.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaţilor în săli este permis până la ora 8.30.

Candidaţii au trei ore pentru rezolvarea subiectelor, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, în concordanţă cu Procedura de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.