Camera de detenție pentru elevi stârnește controverse. Consiliul Național al Elevilor a cerut ca această sală să nu existe în școli

Celebrele camere de detenție ale Ligiei Deca au stârnit controverse. Atât din partea elevilor, cât și din partea părinților. Deși Consiliul Național al Elevilor a cerut ca această cameră de detenție să nu existe, Ministerul Educației a implementat-o.

În timp ce unii părinți sunt de acord cu noile prevederi, alții consideră că vor exista abuzuri din partea profesorilor la adresa elevilor. Iar pe grupurile de socializare discuțiile pro și contra sunt foarte aprinse.

„Relația dintre profesori și elevi era deja șubredă. Din păcate, acum nu cred că se va modifica ceva, doar în rău eventual. Noi considerăm că aceste camere de detenție vor fi abuzate, în special de profesori, dar și de elevi. Orice elev poate face gălăgie acum și să fie trimis la camera de detenție pentru că deranjează. Astfel, nu mai merge la ora respectivă, pierde din materie, ceea ce nu este în regulă pentru niciun elev”, a explicat Ariana Popescu, secretar executiv la Consiliul Național al Elevilor, la Aleph News.

Ministerul Educației a anunțat că, în Statutul Elevului, trimis spre publicare în Monitorul Oficial, a fost inclusă o prevedere care permite „relocarea elevilor care, în timpul orelor, manifestă comportamente ce afectează desfășurarea lecțiilor”. Astfel, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activități într-un alt spațiu din școală în timpul orei respective. Ministerul a detaliat că fiecare școală va stabili în regulamentul propriu modalitatea de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele disponibile.

Exit mobile version