• Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că nu are deocamdată un răspuns despre perioada în care vor fi recuperate orele din cele două săptămâni de vacanţă din cauza pandemiei.
  • El a precizat că after school-urile nu sunt reglementate de Ministerul Educaţiei, astfel că pot funcţiona.
  • Există mai multe variante pentru recuperare orelor pierdute, dar reprezentanţii Ministerului se vor consulta pentru o decizie finală cu elevii şi profesorii.

Structura anului şcolar, respectiv stabilirea perioadei vacanţelor şcolare, nu are impact asupra activităţii afterschool-rilor, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, miercuri seara, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că toţi elevii intră două săptămâni în vacanţă începând de luni.

Totuşi, afterschool-urile trebuie sp desfăşoare activităţile specifice cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară. De

„Afterschool-urile organizate în regim privat nu funcţionează cu aplicarea cadrului legal stabilit de legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare. Acestea funcţionează în afara unităţilor de învăţământ şi nu sunt reglementate de Ministerul Educaţiei . Acestea au obligaţia să respecte regulile generale de siguranţă sanitară”, spune ministrul Sorin Cîmpeanu.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA

Întrebat când vor fi recuperate cele două săptămâni de vacanţă, Sorin Cîmpeanu a spus că încă nu se ştie.

„Întâi să ştim că nimic nu ne va împiedica să revenim la şcoală în 8 noiembrie şi apoi vom anunţa şi rezultatul consultărilor cu privire la structura anului şcolar. Din păcate, evoluţia epidemiologică nu este atât de predictibilă pe cât am avea nevoie în sistemul de învăţământ. Aşa că, vom decide pe nişte date certe (cât se poate), şi nu pe supoziţii, după 8 noiembrie”, a spus Cîmpeanu.

Există mai multe variante pentru recuperare orelor pierdute, dar reprezentanţii Ministerului se vor consulta pentru o decizie finală cu elevii şi profesorii. Această decizie nu va fi luată înainte de revenirea din vacanţă, potrivit ministrului.