Cangurul în Limba Engleză dă start înscrierilor! Iată cum ajută concursul în dezvoltarea copiiilor

Tu cum îți ajuți copilul să se dezvolte? O opțiune ar fi concursurile Cangurul!

Și în această perioadă este ocazia perfectă pentru că Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație dă start înscrierilor la Cangurul în Limba Engleză.

Cum poate participarea la Cangurul Lingvist să contribuie la dezvoltarea competențelor de limbă engleză și la stimularea gândirii critice la elevi?

„În cadrul concursului nostru, elevii rezolvă teste care îi ajută să se pregătească mai bine pentru înțelegerea limbii și a culturii anglosaxone.

Testele noastre sunt organizate conform cadrulul european comun de referință pentru limbi. Iar prin structura lor, itemii vizează elemente de interdisciplinaritate. 

Elevii vehiculează comunicarea în limba engleză, răspunzând inclusiv la întrebări de cultură generală din domenii precum biologie, artă, muzică, istorie sau literatură. Și așa îi pregătește mai bine pentru gestionarea interacțiunilor în lumea exterioară. 

Acești item necesită interpretare pe text, analiză și evaluarea informațiilor. În multe dintre sarcini, elevii trebuie să identifice, nu doar răspunsurile corecte, ci și să înțeleagă raționamentele din spatele acestora.

Sarcinile din concurs sunt adesea provocatoare și le inspiră elevilor să gândească dincolo de a abordările convenționale, simulându-le curiozitatea și dorința de a învăța mai mult”, a declarat Bianca Dobrescu, PR, pentru Aleph News.

Cum este ajustat nivelul de dificultate al testelor pentru a fi potrivit fiecărui elev?

„Testul este alcătuit din itemi care pornesc de la un nivel elementar și cresc gradual în complexitate. 

De pildă, nivelul Start, care conține 25 de itemi, este recomandat elevilor din clasele a 1-a și a 2-a.

Nivelul Story, care conține 30 de itemi, este recomandat elevilor din clasele a 3-a și a 4-a. 

De asemenea, testele Joey, Wallaby, Grey Kangaroo și Red Kangaroo sunt compuse din câte 50 de item, dintre care se punctează cel mai mult 40 de itemi, primii la care s-au răspuns corect sau greșit”, a declarat Bianca Dobrescu, PR, pentru Aleph News.

Exit mobile version