Ce efecte negative are parenting-ul pozitiv asupra copilului tău? Yolanda Crețescu, psiholog: „În centrul atenției tale nu înseamnă fără limite”

Pot să îmi educ copilul fără să îi aplic pedepse? Este întrebarea pe care probabil și-o pune fiecare părinte. Contrar așteptărilor, a ține din scurt un copil nu este soluția pentru a-l liniști, ci mai degrabă alimentează crizele de furie ale acestuia. O soluție? Parenting-ul pozitiz.

„Dacă acum câțiva ani era noul trend în parenting, astăzi vedem și efectele secundare negative ale acestui tipar de educație. De ce? Pentru că, astăzi, în parentajul pozitiv vorbim despre implicarea copilului în deciziile imediate, în educația care are copilul în centrul interesului nostru și într-o abordare unică a lui. Numai că, toate aceste cuvinte au nevoie și de un proces în spate. Avem nevoie să înțelegem tot ce înseamnă unicitatea copilului. Avem nevoie să înțelegem ce înseamnă să îl pui în centrul atenției tale”, a declarat Yolanda Crețescu, psiholog, pentru Aleph News.

„În centrul atenției tale nu înseamnă fără limite. Acest parentaj permisiv astăzi a produs și daune. Și ne uităm la adolescenții care au toleranță scăzută la frustrare, care au o incapacitate de a lua propriile decizii, pentru că autonomia lor a fost încetinită sau uneori chiar abolită. Avem un sistem de parenting pozitiv 2.0, aș spune eu, astăzi, în care copilul are nevoie să învețe prin propria lui experiență, dar într-un sistem de reguli și limite comunicate, prestabilite, pe care copilul are nevoie să le aibă”, a adăugat Yolanda.

Citește și

Exit mobile version