• Ministrul Educației consideră că școala on-line nu este eficientă și reprezintă un compromis
  • În ciuda problemelor, elevii au avut note foarte bune la simularea Evaluării Naționale
  • Nu au fost subiecte mai ușoare în comparație cu alți ani, spune Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că rezultatele neașteptat de bune la simularea Evaluării Naționale pot fi explicate prin mobilizarea elevilor. Acestea apar în condițiile în care cursurile on-line nu au fost eficiente, afirmă Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației consideră că școala on-line nu este eficientă și reprezintă un compromis.

Școala on-line nu a fost eficientă, profesorii nu au fost pregătiți, sistemul nu a fost pregătit, multe lucruri lipsesc. A fost un compromis impus pentru încheierea anului școlar și pentru organizarea examenelor naționale”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, la Digi 24.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

În ciuda problemelor, elevii au avut note foarte bune la simularea Evaluării Naționale. Nu au fost subiecte mai ușoare în comparație cu alți ani, spune Cîmpeanu.

„Singura explicație: crizele evidențiază tot ce este mai rău în oameni, dar evidențiază și tot ce este mai bun. Au fost scoase în evidență calitățile elevilor. Doar două județe au avut rata de promovare sub 50 de procente, Timiș și Vaslui. Nu a fost mai redus gradul de dificultate, cel puțin la matematică au fost acuze că subiectele au fost date cu răutate”, a explicat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Rezultate surprinzătoare au fost înregistrate anul acesta la simularea Evaluării Naționale. Potrivit Ministerului Educaţiei, peste 65% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5.

Ce rezultate au obținut elevii

Vineri seara au fost comunicate rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise ale Evaluării Naționale, în perioada 29 – 31 martie.

La Limba și literatura română, 71,17% dintre elevi au luat note peste 5, iar 88 de elevi au obținut nota 10.

La matematică ponderea elevilor cu note peste 5 este de 59,77%, iar 980 de elevi au obținut nota 10.

La Limba și literatura maternă, 79,49% dintre elevi au luat peste 5 și 22 de elevi au obținut nota 10.

Cele mai bune rezultate au fost obținute în București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).

25 de elevi au obținut media 10.

În total, 65,6% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, față de 53,1 în anul 2019, 47% în 2018 sau 44,05 % în 2016.