Corina Popa, fondatoarea Școlii de Gramatică: „Performanța fără bunătate poate să genereze impostură”

  • Corina Popa: ,,Analfabetismul funcțional se manifestă la toate disciplinele și cauza este incapacitatea noastră de a corela informația cu viața”
  • Corina Popa: ,,A învăța să înveți este una dintre cele opt competențe-cheie recomandate de Uniunea Europeană”
  • Dr. Mihaela Niță: ,,Este important să avem educație medicală și educație sexuală în școli. Să nu uităm că suntem țara cu rata cea mai mare de mame adolescente”
  • Daniela Nane, despre pandemie: ,,Îmi dau seama că ăsta este războiul nostru și trebuie să mergem înainte frumos. Îmi e dor de public și de energia lui”

„Ochii pe mine! ”, cu Vlad Craioveanu – invitați joi seara la Aleph News – Corina Popa, fondatoarea Școlii de Gramatică, Mihaela Niță, medic pediatru, doctor în Știinte medicale și actrița  Daniela Nane.

După ce Corina Popa ne poartă printre cuvinte românești, reguli gramaticale și modele de învățământ, vorbim cu dr. Mihaela Niță despre cum ne ajutăm copiii în această perioadă și cum îi învățăm să treacă mai ușor peste schimbări, obișnuindu-i să respecte regulile de igienă. Pentru că, până la urmă, totul pleacă, nu-i așa, de la educație?

Corina Popa, fondatoarea Școlii de Gramatică, susține că schimbarea de mentalitate este esențială în educație. Aceasta mărturisește, prin prisma propriei experiențe, că este extrem de important ca profesorul să recurgă, în tehnicile de predare, la metode practice. Pentru copii, totul pare mult mai ușor atunci când se pornește de la un joc sau de la un fapt real. Ce spune însă invitata lui Vlad Craioveanu despre analfabetismul funcțional?

Corina Popa: „Un profesor trebuie să își antreneze capacitatea de a antrena, la rândul său, competențe”

,,Analfabetismul funcțional se manifestă la toate disciplinele și cauza este incapacitatea noastră de a corela informația cu viața. Practic, un conținut informațional trebuie să ne ajute să ne descurcăm în viață, să folosim un calcul atunci când mergem la piață și trebuie să ne dăm seama dacă am primit restul corect. Despre o gândire aplicată vorbim. Și atunci, un profesor trebuie să își antreneze această capacitate de a antrena, la rândul său, competențe, de a ajuta elevul să pună în practică ceea ce învață.

Rezolvăm ecuația din manual, nu am nicio problemă cu asta, dar haideți să ne imaginăm că ajungem într-o cameră și trebuie să zugrăvim pereții. Cum calculăm cantitatea de vopsea necesară? La ce ne folosește o ecuație? Sau de ce ne este util să extragem o idee principală dintr-un text, să înțelegem textul, nu să-l citim, nu să-l memorăm. Cum antrenăm memoria? Cum gândim critic? Cum gândim analogic?”

Corina Popa: ,, Să recurgem la metode practice!”

,,Încercăm să facem mult mai logică relația dintre temele pe care le studiază elevii și, de fapt, contextul lor larg. Întotdeauna, sa recurgem la metode practice! Și copiii învață mai ușor dacă pornim de la un fapt real, de la un joc de rol. E minunat tot ce învăț de la ei!”

Corina Popa, o altfel de profesoară: „Ceee ce ne leagă pe noi este o construcție”

Ce mai înseamnă în România lui 2021, într-un sistem de învățământ, aflat mereu în căutarea identității și a reperelor pierdute, parteneriatul profesor-elev? 

„Eu le sunt coechipieră într-un demers în care învăț pentru ei și le transmit informații, le cer părerea, iar ceee ce ne leagă pe noi este o construcție. Așa se întâmplă și în educația pe care ei o primesc în familie. Sunt privilegiați să aibă oameni de la care pot învăța atâtea, poate ei vor știi mai multe la vârsta părinților lor, cu siguranță vor știi mai multe la vârsta mea, pentru că pot învăța de la mine, pentru că societatea a evoluat, pentru că au atâtea instrumente.

Și, cumva, transmițându-le acest raport de egalitate și demonstrându-le, nu pot să spun că le amintesc foarte des că îi iubesc, încerc să le arăt asta, dar o fac de fiecare dată cu convingerea că iubirea responsabilizează. Și sunt convinsă că atunci când iubim pe cineva suntem mult mai atenți să nu rănim persoana respectivă, să îi aducem bucurie.

Vlad Craioveanu: Tu ești în contrast total cu învățământul românesc.

Corina Popa: Și așa vreau să rămân până în punctul în care învățământul românesc se va schimba.”

Ce le spune Corina Popa, fondatoarea primei Școli de gramatică din România, elevilor ei despre reguli, despre performanță, despre valori?

,,Performanța fără bunătate poate să genereze impostură. Cu severitate, cu rigiditate, au și regulile sensul lor. Eu le spun de fiecare data copiilor că regulile sunt făcute pentru a ne proteja. Regulile ne protejează libertatea, ne protejează integritatea, atunci când desigur nu sunt absurde. (…) Un copil trebuie să înțeleagă și să-și asume un set de valori. Vorbesc despre responsabilitate, vorbesc despre respect, vorbesc despre altruism, despre empatie, despre responsabilizarea civică. A învăța să înveți este una dintre cele opt competențe-cheie recomandate de Uniunea Europeană”, conchide Corina Popa.

Ce va face Corina Popa dacă va ajunge într-o zi ministrul Educației?

,,Aș corela două acțiuni fundamentale: de diagnoză și pe prognoză. Aș face o evaluare a nevoilor din sistem, o consultare publică riguroasă. Aș întreba fiecare copil cum își dorește să fie școală. Dar, dacă, eu ca miniștru aș avea o singură ambulanță și ar trebui s-o direcționez undeva, aș trimite-o în universități și aș regândi programele de formare a profesorilor

Dr. Mihaela Niță: „Suntem țara cu rata cea mai mare de mame adolescente!”

Rămânem cu discuția tot în zona educației, tot în sfera copiilor, iar medicul pediatru Mihaela Niță, doctor în Științe Medicale, se alătură discuției pe zoom. Aflăm cât de constructivă ar fi predarea în școli a educației medicale și a educației sexuale, lucru despre care, e drept, s-a tot discutat. Deocamdată, însă doar la nivel teoretic. Ca de obicei, practica ne omoară!

,,Este extraordinar de important să avem educație medicală și educație sexuală în școli. Să nu uităm că suntem țara cu rata cea mai mare de mame adolescente, iar acest lucru spune tot când vorbim despre educația medical și educația sexuală”, susține medicul pediatru.

Ce spune dr. Mihaela Niță despre redeschiderea școlilor?

,,Este o întrebare dificilă. Sunt părinte și îmi doresc și din postura de părinte să redeschidem școlile cât mai repede pentru că susțin că un timp de expunere al copiilor la ecrane cât mai scurt este extrem de benefic. Încep să văd la cabinet copii cu manifestări din spectrul autist din cauza, în special, unei expuneri mai mari la ecrane. Este o mare, mare problemă din punctul meu de vedere. Educația o facem cel mai bine în școlile fizice.”

Dr. Mihaela Niță explică faptul că protejarea copiilor, revenirea la școală, realizarea imunității în masa, țin toate de vaccinare. În calitate de medic, dar și de mama, medicul pediatric are un mesaj pentru profesori.

,,Avem în partea a doua a vaccinării, incluse, inclusiv cadrele didactice. Mi se pare extrem de important, cadrele didactice să fie informate în ceea ce privește eficiența și importanța vaccinării, în așa fel încât copiii noștri să se simtă în siguranță în școli.” 

Daniela Nane, despre performanță, talent și  frumusețe: ,,Primul lucru care se spune despre mine este: frumoasa Daniela Nane!”

Și dacă am promis o emisiune pe cinste, nu puteam încheia decât cu o doamnă distinsă, frumoasă și talentată cât cuprinde. Este vorba despre Daniela Nane, cu care povestim despre teatru, pandemie și reinventare într-o perioadă în care pare că ne-am teleportat într-un alt timp, într-o altă viață.

D. Nane: ,,Alte lucruri din personalitatea mea sunt mai prețioase decât ce se vede”

Cât de greu a fost pentru Daniela Nane să poarte, de-a lungul timpului, ,,povara” frumuseții?

,,Frumoasa Daniela Nane… Mi-am dat seama că tot timpul a trebuit să lupt împotriva a ceva, a faptului că nu se vedea nimic în spatele acesei frumuseți care atunci era într-adevăr deosebită. M-am împăcat cu lucrul ăsta. (…) Încă mi-e greu, pentru că primul lucru care se spune despre mine este: frumoasa Daniela Nane! Ca și cum asta este ce încununează. Și cei care mă cunosc știu că sunt multe alte lucruri din personalitatea mea care sunt mai prețioase decât ce se vede.”

Daniela Nane, actriță la Teatrul Bulandra, despre perioada pandemiei: „Trebuie să mergem înainte frumos!”

,,Îmi dau seama că asta este războiul nostru și trebuie să merem înainte frumos. Eu nu am mai avut un spectacol la teatru din februarie 2019. (…) Nu e vorba că te deprofesionalizezi ca actor, că la vârsta asta și la experiența pe care o am e greu să spui că dacă nu joc un an mă deprofesionalizez. Nu despre asta e vorba. E vorba despre bucuria pe care poți să o ai, făcând ceea ce ești tu menit să faci pe lumea asta, bucuria de care îi lipsești pe cei care ar fi venit să vadă, să se bucure. Îmi e dor de public și de energia lui.”

D. Nane: ,,Nu poți să-ți ții în fața unui ecran ore în șir!”

Referitor la perioada pe care o trăim de mai bine de un an de zile, actrița susține că cel mai greu le este copiilor, cărora li s-a luat bucuria de a interacționa și de a socializa.

,,Mi se pare o crimă ce se întâmplă. Să-i ții pe copii departe de școală de 10 luni de zile, să-i ții departe de interacțiunea cu colegii lor. Ei au nevoie de socializare. Nu poți să-ți ții în fața unui ecran ore în șir.”