Coşbuc a fost compozitor sau ce ştiu elevii despre liceele pe care vor să le urmeze

- Alesia vrea să se înscrie la Colegiul Naţional „George Coşbuc”, dar pentru ea marele poet a fost un compozitor
- Nici Constantin Brâncoveanu nu a avut mai multe şanse în ochii viitorilor liceeni
- Între 2 şi 6 iulie va avea loc înscrierea elevilor la liceu
Dacă George Coşbuc ar fi fost un compozitor, probabil, Lordul John ar fi fost o simfonie. La concluzia aceasta putem ajunge dacă ne luăm după Alesia. Adolescentei încă nu îi este foarte clar cine a fost personalitatea al cărui nume îl poartă liceul la care vrea să se înscrie.
„Mi-ar plăcea să merg la Coşbuc“, spune Alessia, care este apoi întrebată de reporter: „George Coşbuc ştii cine a fost?“. Pusă în dificultate, răspunde: „A fost un compozitor? (râde) Nu, nu sunt sigură! A scris poezii?“
Iar în situaţia ei sunt mulţi alţi viitori boboci de liceu. Nicole şi Luiza nici măcar nu vor să depună prea mult efort pentru a afla cine au fost Elena Cuza sau Constantin Brâcoveanu până nu intră la liceu.
Uite ce spune Luiza, întrebată dacă știe cine este Constantin Brâncoveanu: „Nu, dar vreau la acest liceu pentru că ştiu că are o medie destul de mică de admitere.“
„Vreau să dau la Pedagogie, la «Elena Cuza»“, a spus Nicola. „Ştii cine a fost?“ – „Nu chiar! Am vrut să dau în altă localitate“, răspunde ea. Cât despre curiozitatea de a afla cine este această personalitate, uite ce spune: „Vedem dacă intru la liceu şi, în funcţie de asta, da sau nu“.
Ceva, ceva despre Alexandru Vlahuţă parcă ştie Eduard. Scriitorul i-a trecut pe la ureche, dar nu i-a acordat prea multă atenţie. Oricum, s-a descurcat mai bine decât colegele lui. „Ştiu că am citit o dată un text scris de el, dar nu mai ştiu cum se numea“, a spus el.
- BREAKING. Partidul Likud al lui Netanyahu a câștigat alegerile parlamentare din Israel, însă nu are majoritate pentru a guverna, potrivit EXIT POLL-urilor. Prezență record la vot
- „Maxxing” a fost ales cuvântul anului 2026
- „Singularitatea A.I. a început”, avertizează Jack Clark, cofondatorul Anthropic. Ce înseamnă asta pentru omenire
- Ambasada Rusiei în România respinge acuzațiile MAE privind implicarea Rusiei în sabotajul de la Carfil Brașov: „Fără temei. Cinism politic şi ipocrizie”
- Flávio Bolsonaro a fugit din Brazilia în Statele Unite, după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Candidatul susținut de Trump e anchetat pentru spălare de bani