- „ȘAH în Școală” a ajuns în peste cinci ani la peste 150.000 de copii, în peste 30 de județe.
- Au fost distribuite gratuit peste 80.000 de manuale și 20.000 de table de șah.
- Programul e coordonat de profesorul Vlad Ungureanu, prin Clubul Sportiv Gambitul Damei.
- PISA: 48% dintre elevi au probleme în a înțelege un text.
Șahul a devenit un fenomen global în ultimii ani. Doar că acum a ajuns mult mai mult decât un simplu joc. Iar studiile arată că lecțiile de șah aduc beneficii măsurabile copiilor la matematică și la abilități cognitive.
În România există acum, datorită lui Vlad Ungureanu, programul „ȘAH în Școală„, care a ajuns la peste 150.000 de copii, în peste 30 de județe, cu 80.000 de manuale distribuite gratuit, inclusiv în mediul rural.
„«ȘAH în Școală» este un program foarte util copiilor și sistemului de învățământ. A pornit în 2021 și se bazează, în primul rând, pe experiența noastră vastă. A ajuns în foarte multe școli, la foarte mulți copii, am dotat școli cu șahuri, cu manuale de șah, dar și cu consultanță, care este atât de importantă”, spune Vlad Ungureanu, profesor, inițiatorul și coordonatorul național al programului.
Vlad Ungureanu: „Copiii vin la școală și se joacă”
„Ceea ce este foarte important să înțelegem: la orele de șah, copiii vin la școală și se joacă. Deci ei învață, se dezvoltă, își dezvoltă abilitățile prin joc. Este foarte important, pentru că o fac din plăcere. Iar aceste evenimente șah-școală, zic eu că sunt foarte multe, anul acesta ajung undeva la 400, ajută copiii să se descurce singuri în tot felul de situații, pentru că tabla de șah oferă nenumărate situații, iar copiii nu trebuie să găsească soluții. Și în viața noastră de zi cu zi sunt foarte multe probleme, dar noi trebuie și trebuie să ne focusăm, în primul rând, pe soluții”, a spus Vlad Ungureanu, la Aleph News.