• Daniela Vișoianu: Tehnologia trebuie văzută ca parte integrantă a procesului didactic.
  • Daniela Vișoianu: Programa școlară ar trebui să nu mai includă ore care nu mai sunt utile și să se concentreze mai mult pe aprofundarea utilizării Inteligenței Artificiale.
  • Daniela Vișoianu: A.I. poate deveni instrument care ajută elevii și profesorii

Cum va arăta viitorul educației digitalizate? Deși tehnologia facilitează accesul la resurse educaționale, lipsa infrastructurii și adaptarea insuficientă a instituțiilor reprezintă obstacole majore.

Daniela Vișoianu, expert în educație, spune că este foarte posibil ca statele care nu asigurau suficientă infrastructură fizică să fie, în mod surprinzător, avantajate, așa cum am fost și noi, în sensul că infrastructura de internet, de exemplu, a facilitat transformarea școlii într-un sistem hibrid, combinând învățarea fizică cu cea online.

Cum se pot adapta profesorii

„Cu toate acestea, un deficit major rămâne pregătirea profesorilor pentru integrarea mai rapidă a tehnologiei în procesul de învățare. Și nu este vorba doar despre Inteligența Artificială, ci despre întregul proces de management al schimbării. Schimbările în sisteme mari, cu sute de mii de angajați, se fac foarte greu. În România, discutăm despre aproximativ 200.000 de cadre didactice care vor trece cu dificultate de la un mod conservator de a face lucrurile la unul mai modern”, spune Daniela Vișoianu.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Dezbateri privind introducerea evaluărilor competențelor digitale la ciclul primar

„Începând cu gimnaziul, dar mai ales la liceu, este nevoie de abordări diferite în funcție de vârsta elevilor și de accesul lor la tehnologie. Elevii pot fi un sprijin pentru cadrele didactice. De exemplu, în perioada pandemiei, au existat cazuri de succes în care profesorii au fost învățați de elevi să folosească anumite platforme sau mecanisme tehnologice. Astfel, elevii pot învăța unii de la alții, împărtășindu-și cunoștințele, inclusiv în ceea ce privește codarea sau programarea. În acest context, profesorul devine un facilitator al acestui proces. Elevii se simt împuterniciți, iar tehnologia trebuie văzută ca parte integrantă a procesului didactic.”

Cum poate fi folosită Inteligența Artificială?

„România a rămas în urmă în anumite privințe, păstrând ore de tehnologie a informației și comunicațiilor cu conținut de acum 20 de ani, care nu mai sunt relevante pentru elevii de astăzi. Programa școlară ar trebui să nu mai includă ore care nu mai sunt utile și să se concentreze mai mult pe aprofundarea utilizării Inteligenței Artificiale. De exemplu, unii profesori dau teme folosind AI, cerând elevilor să comenteze și să argumenteze răspunsurile oferite de inteligența artificială. Astfel, AI-ul nu este văzut ca un dușman, ci ca un instrument care poate ajuta atât elevii, cât și profesorii.”

Citește și