• Conform proiectului de lege, în aceeaşi clasă, pentru 30% din discipline vor putea fi organizate până la 4 grupe, în aşa fel încât să existe o personalizare a educaţiei.
  • Va exista posibilitatea ca în aceeaşi clasă, 4 grupe de elevi să îşi aleagă disciplinele pe care le consideră de interes, pe care profesorii consideră că le pot corela cu aptitudinile elevilor.
  • O noutate în privinţa probei de limbă şi literatură română este decizia de reintroducere în programă a gramaticii, pentru a susţine abilităţile de comunicare în limba română.

Elevii care intră în septembrie 2023 în clasa a IX-a vor avea planuri cadru noi şi o nouă curriculă, iar după ce vor parcurge întreg ciclul liceal după acest sistem vor avea şansa unui bacalaureat care va arăta cu totul altfel. De asemenea, cei care doresc pot susţine Bac-ul „de excepţie”.

„Elevii care vor intra în septembrie 2023 în acest fel în clasa a IX-a de liceu vor avea planuri cadru noi, curriculum nou. Vor avea o şansă în plus pentru testare prin examenul de admitere şi mai cu seamă, vor avea o pondere de mult timp cerută, de 50% discipline în trunchiul comun, 20% discipline de specializare şi până la 30% curriculum la decizia şcolii”, a spus, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Conform proiectului de lege, în aceeaşi clasă, pentru 30% din discipline vor putea fi organizate până la 4 grupe, în aşa fel încât să existe o personalizare a educaţiei. Va exista posibilitatea ca în aceeaşi clasă, 4 grupe de elevi să îşi aleagă disciplinele pe care le consideră de interes, pe care profesorii consideră că le pot corela cu aptitudinile elevilor.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
UPT SCHIMBĂ EDUCAȚIA PRIN TEHNOLOGIE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI

„Elevii care vor fi parcurs întreg ciclul liceal după acest sistem vor avea şansa unui bacalaureat care va arăta cu totul altfel. Ştiu că este de înţeles că o schimbare radicală de paradigmă. Examenul de Bacalaureat se doreşte a fi un examen echitabil care să nu servească doar la acces în facultate, ci să ofere o calificare reală, credibilă, pe care universităţile şi angajatorii să o ia în considerare. Am spus că la proba scrisă, care în momentul de faţă are 4 nivele de dificultate, care duc la obţinerea aceleiaşi diplome de Bacalaureat, vom avea acelaşi nivel de dificultate, respectiv corespunzător competenţelor de bază pentru toate filierele şi toate profilurile”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Mai multe schimbări

O noutate în privinţa probei de limbă şi literatură română este decizia de reintroducere în programă a gramaticii, pentru a susţine abilităţile de comunicare în limba română.

A doua probă este cea de matematică.

„Aceste probe ar urma să aibă o pondere în proba scrisă de 40 – 50%. Oricum, împreună cu disciplinele de Geografie şi Istorie ar trebui să aibă o pondere de 60%. Restul, până la 100%, să fie verificarea competenţelor de bază pentru celelalte discipline: ştiinţe (fizică, chimie, biologie) şi o disciplină din grupul disciplinelor socio-umane (economie, sociologie, psihologie, logică). În acest fel se verifică în proba scrisă competenţele de bază. Apoi avem cele două probe de competenţe: digitale şi de comunicare în două limbi străine, unde se verifică doar competeneţele de bază, de nivel B1”, a mai explicat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul îşi doreşte, astfel, ca absolvenţii să aibă competenţa de a comunica cu alţi cetăţeni ai lumii, pentru ca tânărul să se poată dezvolta, ulterior, conform aspiraţiilor proprii şi personale.

Separat de aceste probe, care verifică competenţele de bază, va exista şi o probă „de excelenţă” care este lăsată la alegerea candidatului.

„Acei candidaţi care se simt capabili, deşi au promovat proba competenţelor digitale la nivel de bază, să îşi demonstreze abilităţile de programator, vor avea toată libertatea să o facă. Sau cei care au promovat proba competenţelor lingvistice de bază în domeniul limbii engleze de bază vor avea posibilitatea să îşi demonstreze abilităţile de cunoscător al limbii engleze”, a mai spus ministrul.

Proiectele legii educaţiei au fost puse, miercuri, în dezbatere publică, până pe 24 august.