Cursuri online, studenți fericiți. Scapă creșele și afterschool-urile

  • Creşele şi afterschool-urile rămân deschise după ce hotărârea care prevedea închiderea lor a fost revocată 
  • Dacă ai fost inspirat şi ţi-ai înscris deja copilul la un after school, acum poţi sta liniştit
  • Profesorii spun că studenții interacționează mult mai bine la orele online

Suntem aproape de finalul primei zile de școală exclusiv online în Capitală. Tragem linie și vedem care sunt primele concluzii. Pentru elevi e greu, însă nu toată lumea e nemulțumită. Uite, de exemplu, studenții se bucură.

Andreea Burnar, corespondent Aleph News: „Studenții sunt fericiți pentru că pot să-și împartă jobul, între munca de acasă și aceste cursuri online. Acum nu mai pierd timp până să ajungă la facultate. Totodată, și profesorii spun că studenții interacționează mult mai bine la aceste ore online. Se simt probabil mai confortabil în spațiul lor de acasă. Într-adevăr la elevi este problema. Ei au nevoie de profesori”

Părinții n-au avut prea mult timp să se pregătească pentru școală online. O spunea și președintele în conferința de seara trecută.

Andreea Burnar, corespondent Aleph News: „Este greu pentru părinți pentru că trecerea a fost destul de bruscă. Au aflat mult prea târziu și nu se așteptau. Mulți părinți au apelat la bunici sau la bone. Cei fericiți sunt care își duc copiii la afterschool-uri. Cel puțin, acestea nu s-au închis”

Motivul pentru care nu s-au închis afterschool-urile

Andreea Burnar, corespondent Aleph News: „Ieri, autoritățile spuneau că și creșele, și afterschool-urile se vor închide în București, însă aseara, foarte târziu, au revenit la această decizie pentru că nu se încadrează în acea hotărâre pronunțată inițial”