• World Vision România propune cursul Școala Părinților într-un program destinat întregii țări
  • 1 din 2 părinți nu respectă dreptul la protecție al copilului, arată un studiu
  • Portugalia deja are astfel de cursuri pentru părinți

1 din 2 părinți nu respectă dreptul la protecție al copilului. Iar 70% nu respectă dreptul la libera exprimare. Asta arată un studiu World Vision România, care propune cursuri pentru părinți. Asta pentru că abuzurile sunt prezente în familiile din țara noastră. Această propunere vine cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, pe care o sărbătorim astăzi.

Motivele pentru care a fost propusă introducerea unui astfel de curs

În 2020 au fost raportate către autorități 14.170 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor, arată ultimele statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Unul dintre motive este lipsa de implicare a părinților în educația școlară a copiilor.

Peste 30% dintre părinți consideră că, pentru a-ți găsi un job, sunt mai importante relațiile decât educația. Mariana, o mamă din județul Vaslui, spune că a participat la aceste cursuri și că a învățat că este important ca părinții să fie aproape de copii, să țină permanent legătura cu școala și să le înțeleagă copiilor nevoile pentru a-i putea ajuta.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Cum stau lucrurile în alte țări

În Portugalia, de exemplu, educația părinților este susținută în politici publice încă din 1999. Alte țări care încurajează educația parentală și au programe dedicate în acest sens sunt Franța și Suedia.