Întrebat, luni, la Aleph News, cum a ajuns la noua structură a anului şcolar, ministrul Educaţiei a răspuns că „este foarte simplu. Pe de o parte, pentru a recupera pierderile este nevoie de timp, timp înseamnă o durată a anului şcolar mai mare. La nivel OECD România este printre ţările cu cea mai scurtă durata de cursuri, deci este nevoie de o durată mai lungă a acestor cursuri”.

În ce priveşte reacţia elevilor la această veste, Sorin Cîmpeanu a afirmat că a mai încercat să promoveze extinderea duratei cursurilor încă din anul şcolar 2021-2022 şi „nu am primit deloc cele mai bune semnale”.

„Aş vrea să înţelegem că doar Bulgaria, din toată Europa, are o vacanţă de vară mai lungă. Ca şi ţări care au o durată a cursurilor mai redusă decât în România avem Albania. Pe de altă parte, la cealaltă extremă ţările care au cea mai lungă durată a cursurilor sunt Finlanda, Danemarca, Germania. (…) Dacă stăm să ne gândim la rezultatele din educaţie din aceste ţări şi le corelăm cu durata perioadei de cursuri s-ar putea să avem şanse să îi facem să înţeleagă acest beneficiu extrem de important pentru viitorul fiecăruia dintre tineri şi pentru viitorul nostru al tuturor”, declară Sorin Cîmpeanu.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT