- De Ziua Filosofiei, Sorin Costreie propune un jurământ pentru cadrele didactice
- Formula ar fi rostită la absolvirea programelor de formare pedagogică sau la intrarea în profesie
- Inspirația este Jurământul lui Hipocrate, care exprimă obligațiile morale ale medicului
- Costreie: Nu este un jurământ istoric formulat de Socrate, este un jurământ istoric pentru Socrate
- Costreie: Să trecem de la un învățământ preponderent bazat pe memorare la unul reflexiv
- Costreie: Textul este o creație contemporană, inspirată de metoda socratică, de dialog
- Costreie: În dialogurile lui Platon, educația nu este redusă la transmiterea unor cunoștințe
- Jurământul: Voi căuta neîncetat adevărul și nu voi pretinde niciodată că dețin adevărul absolut
- Jurământul: Voi cultiva întrebarea înaintea răspunsului, argumentul înaintea convingerii
Ce-i lipsește sistemului public de educație? Resursele? Personalul? O programă coerentă și stabilă? Sorin Costreie a găsit răspunsul: formulele solemne. De Ziua Internațională a Filosofiei, ministrul Educației propune un jurământ inspirat de cel rostit de medici la intrarea în profesie.
Scopul ar fi să determine cadrele didactice să încurajeze gândirea critică, argumentul înaintea convingerii și înțelegerea înaintea memorării.
O soluție de formă la o problemă de fond. În timp ce educația rămâne blocată în timp și este lipsită de uneltele necesare, ministrul propune jurăminte. Cum va putea spiritul lui Socrate să îi ajute mai mult pe elevi decât finanțarea educației? Și ce alți mari gânditori vor fi invocați pentru a masca adevăratele lipsuri ale educației din România?
Matei Colțeanu, editor, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE la Aleph News:
„Aș spune că jurământul în sine și inițiativa nu sunt neapărat rele, mai ales la nivel declarativ, pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: o declarație solemnă. Profesorii se angajează să încurajeze gândirea critică și să renunțe la această doctrină a memorării informațiilor fără a le trece printr-un sistem propriu de referință.
Așadar, teoretic, am avea în vedere o viziune nouă asupra modului în care profesorii se raportează la elevi. Problema principală este însă că nu înțeleg foarte bine în ce măsură acest jurământ îi obligă efectiv pe profesori să facă sau să nu facă anumite lucruri. Este o chestiune ceremonială, un gest foarte frumos dacă ne gândim la ansamblul experiențelor pe care le are un cadru didactic. Evident că ar fi frumos ca un profesor să își înceapă cariera având deja câteva principii pe care să le transmită mai departe elevilor sau studenților.
Și, din nou, textul în sine nu este rău. Nu este nimic greșit în el. Asta vreau să spun: nu este o inițiativă greșită. Însă faptul că profesorii vor depune Jurământul lui Socrate sau Jurământul lui Costreie nu înseamnă că nu putem, în paralel, să investim și în educație. Putem să aducem finanțare, să schimbăm programa, să actualizăm sistemul educațional românesc și, în același timp, să ne repetăm, din când în când, în fiecare dimineață, jurământul, pentru a ne reaminti de ce facem această meserie.
Ironia acestui jurământ este că, vorbesc și din experiență personală, filosofia este o disciplină neglijată în școala românească. Spre deosebire de țări precum Spania, Italia sau chiar Germania, noi nu reușim să aprofundăm suficient această materie, care este esențială atât pentru dezvoltarea gândirii, în special a gândirii critice, cât și pentru înțelegerea principalilor piloni pe care se construiește reflecția noastră asupra lumii.
M-aș fi așteptat ca domnul Costreie, dacă tot dorește să celebreze această ramură a filosofiei, să o propună ca materie de sine stătătoare. Aceasta ar fi fost o acțiune care, mai mult decât un jurământ, ar fi contribuit la integrarea acestei discipline esențiale în cunoștințele elevilor.
Filosofia le permite oamenilor să acceseze modalități de gândire pe care, cel mai probabil, și le însușesc deja, fără să își dea seama, și să le dezvolte într-o manieră critică, analizând de ce și cum ajung să își formeze anumite opinii.
Vedem că se vorbește inclusiv despre lupta împotriva dezinformării, un subiect adus foarte des în discuție. Păi, dacă tu pur și simplu îi ignori pe marii filosofi, pe marii gânditori europeni, de la Socrate la Descartes și Heidegger, cum te aștepți ca oamenii să aibă capacitatea de a înțelege și de a analiza corect informațiile cu care intră în contact?
Ne putem gândi inclusiv la rata analfabetismului funcțional, un fenomen care ar putea fi combătut și prin intermediul lecturilor filosofice, care îi încurajează pe elevi să interpreteze, să analizeze și să gândească dincolo de informația prezentată la prima vedere.
Noi avem nevoie de creșterea nivelului, trebuie să nu mai vedem rezultate dezastruoase la testările internaționale, cum le-am văzut anul acesta. Evident, repet, este o măsură care, în sine, nu este în niciun caz nocivă, însă mi-este foarte, foarte greu în afara unor cazuri în care, cel mai probabil, chiar îi va ghida pe oameni către o viziune mult mai bună. Nu văd cum ar putea să fie benefică în mod direct și nu văd cum ar putea să aibă un impact pe termen scurt”.