Deca vrea să aducă Educația Financiară în școli. Expert: „Siguranța financiară este un lucru care afectează cuplurile, relațiile, copiii și este una dintre sursele anxietății”

Cum vrea Deca să facă Educație Financiară? La grădinițe, cei mici vor avea Săptămâna Educației Financiare. În ceea ce privește școlile și liceele, ar urma să fie implementate cursuri, evenimente și diverse acțiuni. De asemenea, profesorii vor participa la programe de consolidare a cunoștințelor financiare. Nici părinții nu scapă de educația financiară! Autoritățile vor să implementeze un program național de conștientizare, consiliere și sprijin pentru părinți.

Ce impact ar avea o astfel de inițiativă în educația financiară pentru cei mici?

„Banii sunt un element important în viața noastră. Gândurile noastre sunt legate de ei. Există și inițiativa BNR legată de lecții asupra educației financiare. În esență, noi avem anumite credințe legate de bani care vin din familile din care provenim. Tindem să fim îngrijorați legat de bani, dacă și familia noastră a fost la fel. Siguranța financiară este un lucru care afectează cuplurile, relațiile, copiii și este una dintre sursele anxietății”, a declarat Daniela Vișoianu, expert în educație, pentru Alpeh News.

Citește și

Exit mobile version