
- Destiny Park este primul centru de educaţie prin joacă din Estul Europei.
- Copiii vor descoperi ce meserii îi pasionează.
- Pot participa copiii cu vârste curpinse între 4 și 14.
Educația poate fi și amuzantă. Din septembrie, Destiny Park, cel mai mare proiect educațional din estul Europei, vine în ajutorul copiilor care nu știu ce meserie să aleagă. Proiectul le va pune la dispoziţie celor mici un mini-oraş cu 43 de zone, iar acolo vor putea experimenta cum este să fii doctor, pilot sau pompier.
Răzvan Stoian este director de marketing şi e de părere că învăţământul de la noi are nevoie și de educație prin joacă.
TOP ARTICOLE
- Alimentul care te scapă de depresie. Probabil îl ai chiar acum în casă
- Arta lui Rembrandt, „prea explicită” pentru 2023. Site-urile caselor de licitații ascund lucrarea „Patul francez”
- Ai râs destul de politicieni, e timpul să râzi și de glumele lor. Francezii l-au desemnat în acest an pe Edouard Philippe drept cel mai amuzant om politic
„Faptul că copiii intră în parcul nostru să încerce diverse meserii, practic astfel îşi vor întâlni destinul. Aici în imediata mea apropiere va fi centrul oraşului Piaţa Mare, dacă vreţi, iar in jur vom avea numai zone de experienţă. Aşteptăm familiile cu copii între 4 şi 14 ani pentru că în interior vor fi 43 de zone de experienţă. Îi provocăm să încerce diverse meserii, de la meseria de medic, pompier, mecanic auto, pilot de avoane şi aşa mai departe. Copiii pe lângă energia psihică, dacă vrei, îşi vor pune la încercare şi energia fizică”, a declarat Răzvan Stoian, director de marketing.
Partenerii noștri