- În acest moment, elevii studiază opționale la nivel de clasă, dar majoritatea decide.
- Planurile cadru pentru liceu stabilesc disciplinele și numărul de ore alocate în funcție de profil.
- Potrivit modelelor de planuri-cadru, elevii pot alege cursuri opționale la care să meargă.
„Vreau o școala ca afară” Ai auzit de multe ori acest lucru. Și acum poți avea șansa să înveți la fel ca în alte țări.
Advertisment
Noile modele de planuri cadru prevăd ca elevii să poată alege ce cursuri opționale să urmeze. Asta fără a se mai supune majorității așa cum o fac în prezent.
Care sunt argumentele pro și contra ale acesei discuții?
Vladimir Vîrzob, elev: „În primul rând, în momentul de față sunt în vigoare proiectele cadru din 2004 și 2009, urmând ca cele propuse acum să se implementeze în perioada următoare, dacă vor trece propunerile legislative. Și pentru noi, ca elevi, cred că este un improvement foarte mare.
Recomandări
Ne aflăm într-o societate foarte dinamică și în contextul în care, la școală, materia este destul de rigidă. Spre exemplu, la informatică se învață noțiuni care sunt destul de depășite, în condiții în care 90% dintre elevi folosesc Inteligență Artificială pentru a realiza task-uri.
Cred că este o propunere foarte benefică, pentru că ne dă această libertate de a ne alege un path pentru viitor, pentru a ne pregăti pentru ceva profesional, care să fie cu adevărat util”.
Care crezi ca sunt nevoile de acum în sistemul de învățământ?
Vladimir Vîrzob, elev: „Cred că ar trebui să ne axăm pe adaptabilitate și această putere de a ne conforma după dinamica societății. Profesorii să poată integra noi mijloace de teaching, să folosească unelte moderne, să folosim tehnologie mai mult pentru ceea ce înseamnă învățământ și procese educaționale. Să fim puțin mai moderni, dincolo de problemele deja cunoscute”.
Citește și
- Care sunt regulile noi pentru trotinetele electrice în Barcelona? Casca devine obligatorie și trotuarele sunt interzise
- Vezi hoteluri de legendă la Paris: Unde găsești farmecul vechiului Oraș al Luminilor
- Meta a avut prima ședință din 2025: Ce planuri are Mark Zuckerberg
Partenerii noștri