- Sorin Cîmpeanu a declarat miercuri seara că elevii nu sunt obligați să meargă la școală împotriva voinței lor sau a părinților
- Ministrul Educației spune că elevii pot rămâne în sistem online dacă prezintă simptome sau au alte vulnerabilități
- „Frica este o vulnerabilitate”, a spus ministrul
Elevii nu sunt obligați să meargă la școală împotriva voinței lor sau a părinților, anunță Sorin Cîmpeanu.
„Avem aproape 100 de clase care au activitatea cu prezență fizică suspendată din cauza apariției cazurilor de infectare în rândul elevilor. La apariția unui caz, respectiv două cazuri, în funcție de vârstă, se suspendă întreaga activitate a clasei respective. Avem mai puțin de 300 de elevi, din cei aproape 3 milioane de elevi din România, infectați în acest moment în școlile din România. Este un procent de sub 1 la 10.000”, a declarat miercuri seara Sorin Cîmpeanu, la TVR1.
Conform acestuia, elevii care prezintă simptome specifice de orice fel sau prezintă vulnerabilități sau orice alte motive întemeiate trebuie să anunțe profesorii că nu vor participa fizic la ore, școala fiind nevoită să asigure accesul la sistemul de învățare online.
Întrebat dacă dincolo de motive medicale, poate fi luată în calcul doar temerea părintelui legată de o eventuală îmbolnăvire a copilului, Sorin Cîmpeanu a spus: „Simptome specifice sau vulnerabilități. Nu cred că scrie undeva că frica nu este o vulnerabilitate. Frica din păcate este o vulnerabilitate. În momentul în care un părinte anunță școala că are împresia că propriul copil ar putea să aibă simptome specifice, care sunt dificil de cuantificat, cred că înțelegem buine că elevii nu sunt obligați să meargă la școală împotriva voinței lor sau a părinților”.