- Elevii români au obținut șase medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică 2026, desfășurată în Grecia.
- Andrei Vila, elev la Liceul Internațional de Informatică București, a câștigat medalia de aur. David-Vlad Marghidan, de la același liceu, a obținut medalia de argint.
- La Olimpiada Balcanică de Matematică 2026 au participat echipe din 24 de țări membre și invitate.
Elevii români au obținut o medalie de aur, o medalie de argint și patru medalii de bronz la cea de-a 43-a Olimpiadă Balcanică de Matematică, desfășurată în perioada 3–8 mai, la Salonic, în Grecia, anunță Ministerul Educației.
Andrei Vila, elev la Liceul Internațional de Informatică București, a câștigat medalia de aur. David-Vlad Marghidan, de la același liceu, a obținut medalia de argint.
Mircea Maxim Rebengiuc, elev la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Ștefan-Cătălin Savu, de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, Aida Mitroi și Alexandru Ciobotea, elevi ai Liceului Internațional de Informatică București, au obținut medalii de bronz.
Ministerul Educației a mai anunțat că echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, și a fost însoțită de profesorul Ovidiu Sontea, de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București.
La ediția din acest an au participat echipe din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și Turcia, alături de state invitate precum Franța, Italia, Marea Britanie și Arabia Saudită.