• Din septembrie 2024, vei putea studia masterul de magie la Universitatea din Exeter.
  • Profesor:,,magia se află în conştiinţa culturală datorită cărţilor cu Harry Potter”.
  • Masterul nu va fi despre formule magice, ci despre istoria cultelor de magie.

Dacă eşti fan Harry Potter, am un master ideal de propus pentru tine – Universitatea din Exeter din sudul Angliei oferă diplomă în magie.

Masteratul  este programat să înceapă în septembrie 2024, iar mai multe detalii ţi le dă Catherine Rider, profesor asistent de istore medievală, care nu te va învăţa cum să prepari poţiuni magice şi să memorezi formule de farmece şi vrăji ca-n Harry Potter, precum Expelliarmus – vraja de dezarmare, Expecto Patronum – vraja de apărare, sau cea mai înfricoşătoare dintre toate, care este aducătoare de moarte, Avada Kedavra.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

De asemenea, nu va include campionate de Vâj-haţ pe mătură. 

Mai degrabă, masterul este făcut pentru a-i învăţa pe studenţi despre istoria magiei şi impactul acesteia asupra societăţii, de la şamanismul din preistorie la cultele de magie din antichitate şi vânătoarea de vrăjitoare din evul mediu….şi până la cum este privită magia în cultura populară contemporană.

,,Cred că magia este ceva ce se află foarte mult în conştiinţa culturală a momentului, şi asta este parţial, cred eu, probabil efectul cărţilor ca Harry Potter asupra generaţiei de copii pe care le-au citit, şi care vor ajunge la universitate. Vom analiza diferite magii care există în diferite culturi, gândindu-ne de ce au fost alcătuite împreună aşa cum sunt şi cum ideile au fost transmise. Şi de asemenea ne vom gândi de ce aceste lucruri sunt semnificative pentru oameni. Aşadar, ne oferă o perspectivă asupra societăţii, asupra credinţelor şi asupra psihologiei de asemenea”, spune CATHERINE RIDER.