- Caiete, manuale, penar dar mai ales dezinfectant
- Asta o să conțină ghiozdanul copilului tău
- Ai grijă, însă, la dezinfectant. Poate fi periculos dacă e folosit în exces
Utilizarea în exces poate să ducă la apariţia unor leziuni cutanate, în special la copiii cu piele alergică sau atopii”, explică
Dr. Radu Ţincu, medic de ATI Toxicologie la Spitalul Floreasca.
Ai putea, chiar, să te trezești că micuțul s-a intoxicat cu alcool.
„Dacă folosim subtstanţele pe o suprafaţă extinsă a corpului acest alcool se poate absorbi transdermic şi poate să determine la copii, în funcţie de vârstă, greutate, chiar intoxicaţie alcoolică cu aceste substanţe dezinfectante”, mai spune medicul.
„15-20 de elevi pot folosi un litru din această substanţă într-o oră. Eu chiar am avut această reacţie, mi s-a făcut rău când am mirosit alcoolul acela metilic, izopropilic PLUS TC 13.44 Grijă mare la ingerare, este vorba despre copii”, a declarat Dr. Radu Ciornei, doctor în imunologie, microbiologie şi genetică moleculară.
- Le Monde: Putin încearcă să profite de protestele violente din Franța. Cum manipulează rețelele rusești imaginile revoltelor
- Kremlinul anunță că liderii europeni vor fi excluși de la negocierile trilaterale Ucraina-Rusia-SUA: „Pot veni acolo dacă își cumpără bilete, dar nimeni nu îi invită la masa negocierilor”
- Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT
- Armata SUA face pregătiri militare intensive pentru noi atacuri asupra Iranului, după alegeri. Trump: „Orice este posibil”
- BREAKING. Netanyahu acuză partidele arabe de fraudarea alegerilor din Israel: „Partidul Likud solicită poliției și serviciului Shin Bet să îi tragă la răspundere pe cei vinovați”