• Anul şcolar 2020-2021 este structurat pe două semestre
  • Semestrul I a început pe 14 septembrie 2020 şi se termină pe 29 ianuarie 2021
  • Semestrul al II-lea este cuprins între 8 februarie şi 18 iunie 2021

Sunt vremuri tulburi pentru copiii din ziua de azi. Nu mai interacționează decât prin telefon cu colegii sau cel mult de la 2 metri distanță.

Greul cade, așadar, pe părinți. Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, trage un semnal de alarmă: Lipsa socializării poate duce la reacţii emoţionale negative, chiar la depresie.

Iar regulile impuse de ministerul Educației fac și mai mult rău. În plus, sunt greu de pus în aplicare.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Asociaţiilor de Părinţi: „Dacă aceşti copii de 4-5 ani vor fi ţinuţi în permanenţă la distanţă, îi vom speria spunând că nu au voie să se apropie, există riscul să fie afectaţi psihic. Nu trebuie să exagerăm pentru că există riscul să ajungem într-o extremă nedorită”

Preşcolarii nu au voie să-şi atingă mâinile sau să interacţioneze îndeaproape. Părinții sunt cheia, spune psihologul Bianca Pescaru. Ei trebuie să suplinească lipsurile copiilor.

Bianca Pescaru, psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental: „Dacă nici părinţii nu se apleacă către ei şi către nevoile lor, copiii riscă să devină foarte supăraţi, trişti, anxioşi, depresivi, să se retragă şi să fie foarte temători. Îi putem încuraja să facă bileţele, să scrie scrisorele, să facă desene”