- Stocul de dezinfectanţi şi măşti a fost făcut pentru următoarele 3 luni
- Cursurile vor începe cu diferenţă de jumătate de oră între clase pentru ca elevii să nu se intersecteze la venire şi nici în pauze
- Rebecca va sta singură în bancă, la o distanţă de 2 metri faţă de ceilalţi colegi
- Taxa pentru un an şcolar costă peste 18.000 de lei
Rebecca intră în clasa 1. Vorbeşte perfect limba engleză, aşa că părinţii au optat pentru o şcoală privată. Aici fiecare elev are bancă proprie, sunt doar 15 copii într-o clasă, iar cursurile au fost organizate astfel încât cei mici să nu se intersecteze cu colegii din alte clase. Taxa pentru cei din învăţământul primar costă 18.000 de lei, iar pentru gimnaziu peste 20.000 de lei.
Profesorii îi vor supraveghea pe elevi când se dezinfectează pe mâini, le oferă măşti de protecţie, iar cât îi ajută vreme, vor ţine cursuri şi în curtea încăpătoare a şcolii.
Laura Iacob, manager educaţional al unei şcoli private: „Sala de clasă este pregătită, între băncile copiilor există distanţă de cel puţin 2 metri, iar elevii clasei a 6-a, în care suntem acum, în momentul în care vor ieşi în pauză holul va fi liber. Este timpul lor de 10-15 minute. Fiecare sală de clasă dispune de dezinfectant”.
Robert Biţan, părinte: „Ne-a plăcut ce am văzut, ne gândim şi pentru viitorul fetiţei pentru că poate să acceseze cursuri şi în română şi în engleză. Suntem mulţumiţi ce am văzut şi situaţia creată de acest virus ne conferă mai multă siguranţă aici. Ne-am uitat cât de spaţioase sunt clasele. Vor face cursuri şi afară, au suficient spaţiu pentru distanţarea de care tot vorbim. Sunt condiţii de igienă la nivel ridicat”.
- BREAKING. Iranul atacă Israelul cu rachete balistice, pentru prima dată de la începerea armistițiului. Israelul va răspunde atacurilor, avertizează oficialii israelieni / Reacția lui Trump: Înapoi la negocieri!
- Războiul din Iran a atins pragul de 100 de zile: Strâmtoarea Ormuz este încă blocată, iar Trump amenință cu reluarea bombardamentelor. Cum a fost afectată economia mondială și pe ce se focusează acum investitorii
- Alexander Zverev a câștigat Roland Garros 2026, primul titlu de Grand Slam din carieră
- Naționala de fotbal a Iranului ar putea fi singura echipă de la Campionatul Mondial FIFA 2026 care să intre și să părăsească SUA în aceeași zi, pe fondul restricțiilor provocate de război
- Trump lansează noi amenințări la adresa Iranului, însă face declarații surprinzătoare despre Liderul Suprem Mojtaba Khamenei: „Dacă ne împrietenim, vom distruge uraniul împreună. Dacă nu ajungem la acord, îi eliminăm militar foarte puternic”