• Anul acesta, mai puțin de jumătate din participanți au luat nota 7 la titularizare.
  • 37.34% dintre profesori s-au calificat pentru angajarea pe perioadă determinată.
  • OCDE: Stabilirea unor standarde ar fi mai eficientă decât metoda actuală de selectare.

OCDE vrea ca România să schimbe metoda de angajare a profesorilor. Mai exact, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică vrea să scoată examenul de titularizare și să îl înlocuiască cu stabilirea unor standarde noi pentru profesori. În prezent, mai puțin de jumătate dintre profesorii candidați au reușit să obțină note peste 7 și doar 37% au obținut un post de suplinitor.

Ce presupune o astfe de metodă și cine ar avea cel mai mult de câștigat dintr-o astfel de schimbare?

„da, OECD ne solicită să renunțăm la această formă, practic de examinare a profesorilor, ceea ce ne solicită OECD-ul și nu o face din anul acesta, sau doar în 2024, a făcut-o și în 2017, este să îmbunătățim examenul de titularizare și să adăugăm pe lângă un examen pur și simplu și metode de evaluare pe parcursul perioadei în care profesorul este la catedră sau cadrul dinamistic este la catedră, și, mai mult de atât, ce ne mai cere OECD-ul este să și formăm cadrele didactice înainte de a da acest examen, nu doar să îi aducem în fața unui examen și să spunem că acesta este singurul și unicul care asigură intrarea în sistem pe perioadă nedeterminată. Cine ar avea de câștigat din schimbarea unei astfel de metode? Educația, în primul rând și elevul despre care toată lumea uită atunci când vorbim de educație. Pentru că în momentul în care avem profesori nepregătiți sau validați de un singur examen”, a explicat Mihaela Nabăr, expert în educație.

„Vedem foarte bine ce se întâmplă asta sau ce efecte are acest lucru în examenele de evaluare națională, modul în care este concepută evaluarea națională și apoi la bacalaureat. De foarte multe ori asistăm la discuții interminabile asupra calității subiectelor dacă au fost real construite, dacă într-adevăr sunt pe nivelul de competențe și dificultate pe care ar trebui să îl cerem elevilor și ajungem să scădem de foarte multe ori standardul pentru că de ce avem profesori care nu pot neapărat să pregătească generații să facă față unei valori reale în condițiile în care nici ei însuși nu au fost evaluat real pentru 2024. Examenul de titularizare la care fiecare dintre profesori trebuie să ia o notă minimă de 7 și să rămână în sistem, nu este un criteriu suficient pentru a putea să spunem că vom avea profesori de calitate în sistem”, a adăugat Mihaela Nabăr.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Citește și