Oficialii vor măsuri drastice împotriva consumului de droguri în școli. Ariana Dudună: „Testarea antidrog nu reduce consumul de droguri”

Este a doua zi de școală, iar oficialii pun punctul pe i. Vor măsuri drastice în legătură cu consumul de droguri din școli. Iohannis pune problema pe agenda CSAT, Ciolacu vrea ca elevii care pică testele antidrog să nu-și mai poată lua permisul auto, iar Rafila spune că pentru testare, este nevoie exclusiv de acordul părinților.

„Vorbim de un fenomen care s-ar chema mai de grabă, distribuția de droguri în zona școlilor, în zona perifică școlilor sau faptul că o categorie de droguri, vorbim aici de tineri și de adolescenți care au resurse din familie, care au acces mai ușor sau modul în care aceștia ajung să cumpere substanțele și să le consume pune probleme serioase și generează drame atât pentru copii cât și pentru familii”, a spus Daniela Vișoianu, expert în educație.

Testarea în școli nu duce la reducerea consumului de droguri în rândul tinerilor, spune Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor de la Constanța.

„Pot spune că testarea antidrog în școli este o politică publică ce a fost aplicată în mai multe țări și despre care s-a dovedit în mod repetat de către multiple organizații internaționale care au expertiză în domeniul combaterii consumului de droguri că nu e eficientă și că nu reduce consumul de droguri”.

Citește și

Exit mobile version