• Absolvenții de clasa a 8-a și-au aflat notele la Evaluarea Națională, iar umătorul pas este alegerea liceului.
  • În perioada 4-11 iulie, elevii trebuie să își completeze fișele de înscriere pentru liceele dorite.
  • Și de când cu pandemia s-a observat o creștere considerabila de cereri către privat.

Absolvenții de clasa a 8-a și-au aflat notele la Evaluarea Națională, iar umătorul pas este alegerea liceului.
În perioada 4-11 iulie, elevii trebuie să își completeze fișele de înscriere pentru liceele dorite.
Și de când cu pandemia s-a observat o creștere considerabila de cereri către privat.

„Există o dorință mult mai mare din partea elevilor, dar și din partea părinților ca aceștia să aleagă o școală particulară. Acest lucru vine pe fondul pandemiei. Din păcate, sistemul educațional nu a fost foarte bine pus la punct în perioada aceasta, iar părinții își foresc din ce în ce mai multă educație foarte bună pe copii, iar spațiul privat oferă oportunitatea asta. Noi avem foarte multe opționale, avem o grijă deosebită pentru elevii noștri”, spune Raluca Văleanu, profesor învățământ privat.

Dana Papadima, directorul unei școli private crede că tot mai mulți elevi se îndreaptă către învățământul particular, din cauza lipsurilor care vin la pachet cu sistemul public de învățământ.

„Se vede ca pe o crescută lipsă de încredere în sistemul public, chiar în licee de renume. Poate că pandemia a ajutat, între ghilimele, pentru că părinții au putut constata că calitatea mijloacelor pe care le-a folosit școala ca să poată să îndrume copiii prin zoom și prin alte lucruri tehnice care țin de cultură digitală. Foarte multe ore nu s-au făcut, foarte mulți profesori n-au învățat, deși aveau ocazia să învețe să folosească instrumentele digitale”, a precizat Dana Papadima, director școala privată Avenor.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA