• Ministerul a anunţat măsura de săptămâna trecută.
  • Planul urmăreşte să suplimenteze forţa de muncă cu absolvenţi mai tineri, în contextul scăderii ratei de fertilitate.
  • În 2019, şcolarizarea era obligatorie de la cinci ani în numai trei ţări – Australia, Noua Zeelandă şi Irlanda.

Mai mulți profesori şi părinţi din Coreea de Sud au protestat luni împotriva intenţiei ministerului educaţiei de a scădea vârsta şcolarizării obligatorii de la şase la cinci ani, potrivit Reuters.

Ministerul a anunţat măsura săptămâna trecută, cu precizarea că va fi aplicată în etape, începând din 2025, dacă va întruni consensul opiniei publice.

Planul urmăreşte să suplimenteze forţa de muncă cu absolvenţi mai tineri, în contextul scăderii ratei de fertilitate.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.

36 de grupuri de profesori şi părinţi a organizat luni o manifestaţie în faţa sediului preşedinţiei sud-coreene, cerând renunţarea la această reformă.

Mulţi părinţi se opun din cauza dificultăţii de a-şi educa copiii după programul şcolar care se încheie după-amiaza. În multe familii, ambii părinţi muncesc, în timp ce centrele de îngrijire a copiilor oferă de obicei doar servicii cu orar prelungit.

Obiecţiile profesorilor sunt legate de vârsta prea mică a copiilor

,,Având în vedere dezvoltarea cognitivă şi emoţională, începerea şcolii mai devreme este nepotrivită. Nu va face altceva decât să impună părinţilor eforturi mai mari, într-un moment în care mulţi renunţă la locurile de muncă pentru a-şi susţine copiii odată cu începerea şcolii primare„, arată un comunicat al coaliţiei.

În 2019, şcoala a început la vârsta de şase ani pentru copiii din 38 de state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), iar şcolarizarea era obligatorie de la cinci ani în numai trei ţări – Australia, Noua Zeelandă şi Irlanda.

Ministerul educaţiei din Coreea de Sud a comunicat că se aşteaptă la o susţinere suficientă din partea populaţiei până la sfârşitul anului şi că va lua măsuri pentru extinderea serviciilor de îngrijire a copiilor şi pentru alte forme de asistenţă, înainte de lansarea programului pilot.