Consiliul Naţional al Rectorilor a cerut Guvernului, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Braşov, introducerea certificatului verde pentru accesul în facultăţi.

O şedinţă de lucru a Consiliului Naţional al Rectorilor a avut loc la Universitatea Transilvania din Braşov. La întâlnire a participat şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Rectorii au adoptat o serie de măsuri care vizează creşterea performanţei sistemului naţional de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a luat act de deciziile CNR.

„CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale”, este una dintre hotărârile adoptate.

Consiliul a mai cerut organizaţiilor studenţeşti sprijin pentru actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi.

De asemenea, CNR solicită Guvernului şi Parlamentului suplimentarea finanţării instituţionale, având în vedere impactul creşterii salariului minim de la 1 ianuarie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi creşterea finanţării activităţii de cercetare.

Totodată, CNR a propus Ministerului Educaţiei constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanţare a cercetării ştiinţifice universitare şi a cerut transparentizarea tuturor datelor raportate de universităţi pe baza cărora se realizează finanţarea acestora.