• În 2016 la Timișoara s-a deschis Școala Babel
  • Sunt 200 de copii care învaţă după modelul olandezo-flamand al educaţiei experiențiale
  • Elevii fac proiecte, primesc o grilă şi, în baza ei, se autoevaluează

Sătulă de sistemul de învățământ învechit, Monica a cooptat și alte mămici. Apoi au pus țara la cale. Așa s-a deschis, în 2016, Școala Babel în Timișoara. Pe poartă au intrat atunci primii 19 elevi. Acum, sunt 200 de copii care învaţă după modelul olandezo-flamand al educaţiei experiențiale.

Monica Diaconu, coordonator proiect Şcoala Babel: „O dată pe lună mergem cu copiii în Pădurea Verde şi acolo învăţăm folosind elementele naturii. Avem învăţare prin dans, prin muzică. Copiii nu vin şi repetă doar, nişte lucruri, ci încearcă să le asimileze cu toată fiinţa lor.”

Un lucru inedit este notarea. Elevii fac proiecte, primesc o grilă şi, în baza ei, se autoevaluează.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Maia Domuţa, elevă clasa a VII-a: „Îţi dă o foaie pe care îţi scrie cam ce ar trebui să ştii la fiecare notă şi te notezi singur. Apoi, discuţi cu profesorul şi primeşti nota.”

Vlad a implementat acest sistem și se bucură de succes. Primește atât aprecierea copiilor, cât și a psihologilor.

Vlad Gogelescu: „De cele mai multe ori, după o discuţie foarte scurtă, pe fiecare criteriu, înţelege şi elevul unde este şi ce trebuie să facă pentru a se muta la treapta următoare.”

Bianca Brânduşa, psiholog: „Este foarte important în societatea în care suntem, să învăţăm care ne sunt limitele, copiii noştri să înveţe care le sunt punctele forte.”