• Alexandra şi Tudor au învăţat la Şaguna, şcoală de top din Braşov, care e pe primul loc în România pentru notele de la Evaluarea Naţională.
  • Profesorii au pregătit pentru elevi şi materiale din afara manualelor şi programei şcolare ca să le dezvolte creativitatea.
  • Elevii au creat o familie şi făceau pregătiri împreuna şi după ore, iar în timpul cursurilor puneau întrebări pentru orice nelămurire.
  • Absolvenţii liceului se îndreaptă spre universităţi din Londra, sau spre medicină, în România.

Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” a ieşit pe primul loc, 3 ani consecutiv, cu cele mai bune rezultate la Evaluarea Naţională, iar anul acesta a obţinut media 9,72. E vorba de profesori dedicaţi şi elevi dornici să fie printre cei mai buni.

Alexandra şi Tudor sunt colegi din clasa a 5 şi spun că la note de zece i-a adus curiozitatea şi dorinţa de competiţie. Au participat la olimpiade de frizică, matematică, lingvistică şi chiar şi la competiţii internaţionale de ştiinţe, plus proiecte NASA.

Profesorii dedicaţi i-au învăţat să pună întrebări dacă nu înţeleg ceva în timpul orelor şi şi-au sacrificat chiar şi pauzele pentru a-i lămuri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În plus, au lucrat cu ei şi după materiale din afara programei, iar temele, care le dezvolta creativitatea şi gândirea critică, erau zilnice şi obligatorii.

Şcoala păstrează tradiţia cu elevi de elita şi în fiecare an îi supune la teste de matematică şi română pe cei care vor să intre aici în clasa a cincea.

Deşi se bat 3 pe un loc, doar primii 30 reusesc. Cei care termina liceul aici se îndreaptă spre Oxford sau Imperial, iar cei care rămân în ţară, spre medicină sau arhitectură.

„Întrebam, mai ales la şcoală şi în timpul orelor, dar şi în pauză dacă încă aveam întrebări. Înainte de un test mereu învăţam împreună chestii mai greuţe. Am devenit un colectiv inseparabil. Suntem foarte curioşi şi foarte competitivi şi tuturor ne place să aflăm lucruri noi şi să stim cât mai multe”, spune Alexandra Baboiu, elevă la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.

„Este ca şi o competiţie, fiecare ridică mâna să mai adauge un comentariu la acea poezie sau acel text, sigur există multe nuanţe. Doamna profesoară de română nu a mers tot timpul după manual şi a venit cu lucruri noi. Fiecare olimpiadă şi concurs, acestea m-au ajutat să învăţ materia, sa fim în faţă”, mărturisește Tudor Curtu, elev la „Andrei Șaguna”.