Simulările pentru Bacalaureat, sub semnul confuziei. Elev: „Am pierdut deja un an, acum totul o să se lase pe ultima sută“

Se apropie data simulărilor pentru examenul de Bacalaureat. Dar, la Ministerul Educației, confuzie e cuvântul de ordine.

Dacă în primăvară au fost anulate, acum pare că nu există niciun plan. Toată această debandadă din minister îi afectează pe elevii de clasa a 12-a. Printre ei, și Anca Știrbu, elevă la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București. Îți spune că susținerea simulărilor ar fi fost o soluție foarte bună pentru cei în ani terminali.

Anca Știrbu, elevă în clasa a XII-a: „Simulările mă enervează foarte tare, pentru că trebuia să le dăm în a XI-a și nu am mai dat, am pierdut deja un an, acum totul o să se lase pe ultima sută. Nu găsesc resurse din mine, dacă nu am și un stimulent extern astfel încât să mă pun și să învăț. Asta mi se pare cea mai mare problemă, în a nu ști dacă dai simulări, dacă dai examene, e lipsă de motivație“.

Am cerut un punct de vedere despre cum se vor desfășura simulările și examenele naționale anul viitor, însă nu am primit niciun răspuns. Dar iată un exemplu și din străinătate. În Marea Britanie nu există niciun semn de întrebare privind examenele. Se amână cu trei săptămâni, iar elevii vor primi o notificare prealabilă a subiectelor.

Exit mobile version