• Teodora Agavriloaie a fost admisă cu nota 10 la Medicină.
  • E singura elevă admisă cu 10 la Facultatea de Medicină a UMF Iași.
  • Teodora a absolvit Colegiul Național din Iași.
  • Proaspăta studentă provine dintr-o familie cu venituri modeste.
  • S-a înscris în programul care oferă meditații copiilor cu potențial.

O elevă dintr-o familie cu venituri modeste a fost admisă cu nota 10 la Medicină în Iaşi. E singurul candidat care a obţinut această performanţă. Nu ar fi reuşit fără meditaţiile gratuite oferite de soţii Nedea, doi profesori din Iaşi, care au un program de pregătire a elevilor care se visează doctori.

Eram convinsă că voi intra sau nu neapărat eram convinsă, dar știam că locul meu este aici și că îmi doresc foarte mult asta și că trebuie să muncesc. Am avut momente în care mi-a fost foarte greu. Nivelul de dificultate de anul acesta a fost mai ridicat față de alți ani, dar subiectele au fost potrivite. Am reușit să aplic cunoștințele învățate și a fost o zi reușită pentru mine“, mărturisește Teodora Agavriloaie, studentă UMF Iași.

„N-am făcut diferențe niciodată între pregătirea copiilor din proiect și colegilor de la clasă. Ba mai mult decât atât, proiectul te obligă să fii foarte atent, copiii vin din diverse școli, din diverse medii, au niveluri diferite de pregătire, iar noi îi luăm de la zero. Nu ne este greu deloc. Este parte din profesia noastră. Zece este o notă care bucură pe cel care a pregătit, bucură elevul care a muncit“, explică Mircea Nedea, fondatorul programului de meditații.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA