- Şcolile de stat îşi organizează sălile de clasă chiar dacă nu ştiu dacă îşi vor primi elevii în bănci sau nu
- Cei de la privat au început pregătirile încă dinainte să primească ghidul cu recomandări de la Ministerul Sănătăţii
- Cele mai multe şcoli, de stat sau private, se pregătesc pentru un sistem hibrid, cu tablete şi camere web
Fie că e la stat, fie că e la privat, copilul tău începe şcoala în curând. Alina Ciucă, directoarea unei şcoli de stat din Craiova, spune că s-a pregătit cum a putut pentru noul an şcolar, în lipsa unor direcţii clare. În schimb, Hayati Agaoglu, managerul unei şcoli private din Capitală, a început să se organizeze încă de acum trei săptămâni.
La stat, se respectă distanţa de un metru între elevi. Alina are, în fiecare dintre cele 16 săli de clasă, maximum 20 de bănci. Pe de altă parte, la privat sunt doar 10 bănci într-o clasă, aşezate la un metru şi jumătate distanţă. Noutatea de la privat este faptul că elevii nu îşi vor mai schimba clasele pentru fiecare materie. Indiferent de sistem, elevii şi profesorii vor purta obligatoriu măşti. Hayati spune că va asigura 2 măşti pe zi pentru cadrele didactice, în timp ce profesorii de la stat sunt nevoiţi să le cumpere singuri.
Uite ce spune Alina Ciucă, director şcoală de stat din Craiova: „Punctual, pentru ce înseamnă septembrie 2020, în fiecare sală de clasă, adică mai exact în fiecare dintre cele 17 săli de clasă, am instalat o cameră web, pentru a transmite în sincron lecţiile ce se vor desfăşura în sala de clasă. Fiecare sală de clasă, pe lângă camerele web, au şi câte un nou desktop. Viziere pentru cadrele didactice, încă din luna iunie, măşti de unică folosinţă, pentru debutul acesta de an şcolar. În momentul în care ai ceva clar şi scris pe hârtie şi spui «asta se face» şi nu este o recomandare, ci este o obligativitate, ca peste tot de altfel, acolo unde e recomandare lasă loc de interpretare, unde este ceva fix, se execută şi nu se comentează.“
Hayati Agaoglu, manager școală privată din București: „Sistemul hibrid, acum am început să implementăm tehnologie nouă în fiecare clasă, camere, microfon, va fi în fiecare clasă. Noi am avut un avantaj mare, pentru că de trei ani de zile folosim tablete în şcoala noastră, profesorii noştri au avut o experienţă mare, de trei ani de zile. Regulile concrete în primul rând adică distanţarea socială şi în al doilea rând în fiecare clasă există deja dezinfectant. Măştile acum pentru fiecare elev vor fi obligatorii şi pentru fiecare profesor va fi obligatoriu în campusul nostru. Intrarea şi ieşirea elevilor vor fi separate, fiecare generaţie, clasele a V-a într-un etaj, a VI-a într-un etaj, a VII-a într-un etaj va fi.“
- Cât costă luxul pe Riviera Franceză? La un beach club exclusivist, angajații îndepărtează chiar și nisipul de pe picioarele clienților
- Paris, Lisabona și Londra sunt cele mai bune orașe europene pentru workcation. Unde poți combina munca remote cu un city break și cât te costă
- A.I. îi ajută pe elevi la teme, dar îi poate încurca la examene. Un studiu pe aproape 27.000 de elevi arată cum Inteligența Artificială schimbă procesul de învățare
- Unde îți vei petrece vacanța în 2050? Canicula împinge turiștii din sudul Europei spre nord, munte și destinații în care natura devine principalul lux
- Mundus est fabula
