• Sondaj Mediafax: 48% dintre părinți nu sunt de acord cu testele antigen în școli
  • Sondaj Mediafax: 46% dintre părinți vor ca elevii să fie testați în școală
  • În Franța se folosește testul salivar în școli

E sigur, de luni se începe școala. Însă, în ce condiții, cu sau fără testare?

Conform unui sondaj făcut de Mediafax și Ziarul Financiar, din 2.000 de părinți, 46% spun că și-ar dori ca elevii să fie testați în școală. Iar aproape 48% dintre ei nu sunt de acord cu testele antigen.

Este și un procent de 6,38 de respondenți care sunt nehotărâți. Părinții și-au exprimat opiniile în număr mare și pe pagina de facebook a Ministerului Sănătății. Sunt peste 800 de comentarii.

Recomandări

O FURTUNĂ SOLARĂ AMENINȚĂ PĂMÂNTUL
ATENȚIE, CIP DEFECT
JUMĂTATE TU, JUMĂTATE EU
ISRAELUL EXTINDE OPERAȚIUNEA ÎN RAFAH
CIOLACU IA MĂSURI ANTI-SHRINKFLAȚIE
ÎNCEPE CAMPANIA ELECTORALĂ

O mamă scrie că nu este de acord cu testarea dacă ea nu este prezentă. Consideră că elevii se pot îmbolnăvi și nu este de acord cu întoarcerea copiilor în bănci.

Un alt părinte întreabă cine face testul în școlile în acre nu sunt medici, iar un alt părinte are îndoieli asupra rezultatelor acestor teste antigen. În plus, consideră că testarea în școală este traumatizantă pentru copil.

Părinții cred că se putea găsi o altă variantă. Așa cum s-a găsit în Franța, de exemplu. Elevii francezi sunt verificați cu test salivar. Acesta este mult mai ieftin, iar rezultatul este mai rapid.

În Ordinul comun semnat de Ministerul Sănătății și cel al Educației, este precizat că elevii trebuie testați cu teste antigen dacă în timpul orelor fac febră sau apar alte simptome de COVID-19. Testarea nu se poate face, însă, fără aordul scris al părinților. Ministerul Sănătății a publicat încă de vineri seara acest formular, dar a venit și cu o recomandare: părinții să semneze acest formular și să-l aducă chiar în prima zi de școală.

Premierul Cîțu spune că formularul trebuie semnat doar în cazul în care elevul are simptomele descrise în ordinul comun. Așa că, părinții n-au de ce să aducă documentul semnat în prima zi d eșcoală. Cîțu arată cu degetul spre ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și spune că „cineva s-a grăbit să pună acel document în spațiul public”.