Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că în ceea ce priveşte publicarea formularului care trebuie completat de părinţi „a fost o grabă care nu face bine într-o situaţie tensionată şi confuză”.

Sorin Cîmpeanu susţine că ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nu prevede obligativitatea consimţământului anticipat.

„În acel ordin comun nu se prevede nicăieri obligativitatea acestui consimţământ anticipat, deci înainte de apariţia unor situaţii care să justifice acest act”, a spus ministrul Educaţiei, la Realitatea Plus.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN

Acesta a explicat în ce condiţii acest formular este necesar.

„Singurul capitol în care se face referire la testele antigen este capitolul 7, în care se precizează foarte clar că în cazul apariţiei unor simptome în timpul orelor de program şcolar se procedează în felul urmîător: elevul este izolat, părintele este anunţat, trebuie să îşi dea un acord informat şi semnat pentru ca al lui copil să poată fi supus acestui test cu antigen. Dacă şcoala are cabinet şcolar, această testare se va face în şcoală, dacă şcoala nu are va fi anunţat DSP şi va intra pe fluxul normal care nu are niciun fel de specificitate pentru şcoală. În cazul în care părintele nu îşi dă acordul, copilul merge cu părintele acasă şi medicul de familie urmează să decidă care sunt paşii următori”, a mai spus Cîmpeanu.

Acesta a spus că cei care vor să trimită astfel de formulare anticipate nu pot fi opriţi.

În ceea ce priveşte apariţia formularului publicat de Ministerul Sănătăţii vineri seara, instituţie care le-a recomandat părinţilor să duce formularul completat luni la şcoală, ministrul Educaţiei s spus că a fost vorba de „o grabă”.

„Cineva s-a grăbit într-adevăr, din păcate. Acest formular va fi schimbat, vor fi adăugate informaţii ca să fie adus în conformitate cu legislaţia în domeniu. Din dorinţa de a face bine s-au strecurat şi astfel de erori care sunt generate doar de grabă, nu de rea-intenţie. A fost o grabă, nu o greşeală, dar o grabă care nu face bine într-o sotuaţie tensionată şi confuză”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Ministerul Sănătăţii a publicat vineri formularul prin care părinţii îşi pot da consimţământul pentru testarea anti-Covid a elevilor. Ministerul recomandă ca formularul semnat să fie dus din prima zi la şcoală, pentru ca elevii să poată fi testaţi când e nevoie.

Ministerul Educaţiei a anunţat sâmbătă că formularul de consimţământ pentru testarea copiilor în cazul apariţiei unor situaţii speciale poate fi completat anticipat doar la iniţiativa părinţilor.