• Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu propune desfășurarea școlii și în spitale
  • Cîmpeanu: „În Fundeni, avem 92 de elevi, la Marie Curie avem aproape 30 de elevi”
  • Doru Grădinaru ar preda în spitale, dacă va avea materialele necesare
  • Simona: „Ar trebui ca și copiii din spitale să aibă acces la educație, de la distanță”

Copii din spitale au nevoie de acces la educație. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, propune o Ordonanță de Urgență pentru desfășurarea școlii în centrele sanitare.

„Există sute de copii, care pe parcursul acestor examene sunt în spitale sau, pe parcursul anului școlar, în ședințe de chimioterapie. În Fundeni avem 92 de elevi, la Marie Curie avem aproape 30 de elevi în aceeași situație și, în țară, numărul lor se multiplică”, a precizat ministrul Educației.

Doru Grădinaru este profesor de istorie și spune că trebuie realizat un plan și o programă specială pentru acești copii. El ar alege să predea într-un spital, dar cu anumite condiții.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

„As aștepta în funcție de clauze care sunt cuprinse într-o astfel de propunere. Să avem sprijinul necesar unei astfel de intervenții. Să avem materialele necesare, să avem o programă, să avem sprijinul Ministerului. Acestea sunt cele mai importante aspecte”, a explicat profesorul Grădinaru.

Pentru ca ordonanța de urgentă să fie aprobată, ministerul Educației trebuie să obțină, în primul rând, un punct de vedere din partea Universităților de Medicină și Farmacie. Însă, propunerea pare realizabilă, spune Simona Crisbășeanu, expert în educație.