- Universitățile din SUA ar putea să treacă la cursuri complet online din toamna anului 2020.
- Studenții straini care nu se încadrează în anumite tipuri de vize și au un program universitar online vor fi nevoiți să părăsească țara.
- Dacă aceștia refuză să părăsească SUA, vor fi deportați.
Din cauza pandemiei de coronavirus, universitățile din SUA ar putea să reia cursurile din toamnă online.
Astfel, conform Serviciului de Imigrări din SUA, studenții care urmează una dintre aceste universități vor fi nevoiți să părăsească țara sau, în caz contrar, ar putea fi deportați, relatează CNN.
Această decizie va afecta mii de studenți care au ales să urmeze cursurile unei universități americane sau programe de training.
Pandemia nu afectează doar centrele educaționale din America, având în vedere că toate facultățile din lume se gândesc deja la cursuri online pentru anul universitar ce va începe la toamnă.
Harvard va trimite toate instrucțiunile de curs online, chiar și pentru studenții care locuiesc în campusul universității.
„Este foarte multă nesiguranță. Este foarte frustrant”, afirmă Valeria Mendiola, 26 de ani, absolventă a Facultatății Kennedy de Guvernare și Administrație Publică de la Harvard.
„Dacă va trebui să mă întorc în Mexic, eu voi putea face asta, însă foarte mulți studenți internaționali pur și simplu nu pot”, adaugă Valeria.
În cursul zilei de luni, Serviciul de Imigrări anunța că studenții care au anumite vize „ar putea să nu urmeze un program școlar complet online și ar putea rămâne în SUA”.
„Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii nu va elibera vize pentru studenții care sunt înscriși deja în programe universitare complet online, iar Serviciul de Imigrări nu le va permite să intre în SUA”, au adăugat oficialii Serviciului de Imigrări.
- The Guardian a publicat ghidul celor mai bune șampanii pentru Revelion. Ce băutură să alegi pentru această perioadă
- Inteligența Artificială devine tot mai sofisticată în 2025. Cum vor evolua modelele A.I. în următorul an
- „Silent travel” este noua tendință în materie de vacanțe. Ce destinații aleg turiștii pentru relaxare și liniște
- 2024 a adus lansări inedite de cărți. Ce titluri sunt în topul romanelor pentru acest an
- Bukovel, la doar 100 km de România, este destinația perfectă pentru pasionații de schi. Stațiunea din Ucraina impresionează