• Studenții pot pleca la facultate și la master în Europa cu credit de studii.
  • Alex Ghiță, fondator FINS: „Studenții au o perioadă de grație la suma împrumutată”.
  • FINS oferă credite în valoare de 5,5 milioane de € pentru 350 de studenți.

Studenții pot pleca la licență sau master în Europa cu credit de studii. Fondul European de Investiții și Fins oferă credite în valoare de 5,5 milioane de Euro pentru 350 de studenți.

Tinerii au posibilitatea să ramburseze banii după finalizarea studiilor, când obțin un job.

Alexandru Ghiță este fondatorul proiectului și îți spune care sunt avantajele.

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ
„ECHITATEA POATE SALVA EDUCAȚIA”

„Au o perioadă de grație la suma împrumutată pe toată această perioadă. Perioada de studii și încă între 6 și încă 12 luni după ce au finalizat studiile. Abia după punctul ăsta încep să ramburseze banii împrumutați.
N-au nevoie de giranți, n-au nevoie de codebitori”, Alexandru Ghiță, fondator FINS.

Alina Stan este studentă la Jurnalism în București și spune că vrea să facă împrumut. I se pare o oportunitate de care
trebuie să profite.

„Eu aș vrea să plec, de exemplu. Știu foarte multe programe care pe mine m-ar avantaja, lucru care nu se întâmplă la noi în țară. Și având în vedere sumele pe care trebuie să le plătească un elev sau să le suporte o familie în momentul de față cu salariile existente, mi se pare imposibil”, a spus Alina Stan, studentă Facultatea de Jurnalism, București.

Pe de altă parte, Jessica, studentă în ultimul an la publicitate în Cluj, spune că inițiativa este tentantă pentru ea, dar nu vrea să facă credit ca să plece la master în afară.

„Sunt în punctul în care sunt chiar la început de carieră și nu știu dacă mi-aș dori neapărat să am o bătaie de cap în plus. Pentru că momentan mă descurc cu ce am, sunt și la buget și atunci nu cred că aș avea nevoie neapărat de acest împrumut”, a spus Jessica Petri, studentă Publicitate, Universitatea Babeș-Bolyai.

Procesul de evaluare pentru obţinerea creditului se bazează pe profilul personal şi academic al elevilor și studenților. Doritorii se pot înscrie online.