• Inteligența artificială poate fi folosită pentru protejarea elevilor.
  • Pentru implementarea unui astfel de sistem este nevoie de acordul tuturor părinților.
  • Iulius Tamar: „Cred că la baza educației trebuie să stea disciplina și siguranța în școli.”

Inteligența artificială ajunge și în școlile din România, însă nu doar pentru educația elevilor, ci și pentru protecția lor. Ieri, un elev de 15 ani de la Colegiul Tehnic din București a intrat în școală cu un spray lacrimogen, iar zeci de colegi au ajuns la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Iulius Timar, directorul Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, a propus un sistem de recunoaștere facială a elevilor cu ajutorul inteligenței artificiale. „Cred că aceste sisteme de monitorizare și de urmărire vor crește siguranța tuturor, atât a elevilor, cât și a personalului,” declară acesta. „De ceva timp, am propus în școală un sistem de securitate pentru elevi. Întâmpin unele probleme, pentru că pentru a introduce amprentă facială îmi trebuie acordul tuturor părinților și elevilor peste 16 ani și există o reticență la unii în acest sens. O să implementăm în primă fază probabil o cale de mijloc, dar trebuie să avem toate aprobările necesare,” adaugă directorul.

„Cred că la baza educației trebuie să stea disciplina și siguranța în școli. Atâta timp cât nu va fi disciplină și siguranță într-o școală nu poate să existe performanță în școala respectivă,” a mai spus acesta.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Citește și: