• Un profesor de la Școala Centrală din Capitală a apărut în fața elevilor în lenjerie intimă
  • Incidentul s-a petrecut în timpul unui curs online
  • Părinții sunt revoltați și spun că profesorul obișnuiește să jignească des elevii la ore
  • Mama unui elev: „A fost un șoc să văd filmarea“
  • Sorin Cîmpeanu a trimis corpul de control la școala centrală

Părinții elevilor de la Școala Centrală din Capitală sunt revoltați din cauza atitudinii unui cadru didactic. În timpul unui curs desfășurat online, un profesor de fizică a mutat camera de filmat în așa fel încât să le arate elevilor că poartă doar lenjerie intimă, scrie Digi24.

După ce a văzut imaginile revoltătoare, mama unui elev de clasa a XI-a a mărturisit: „Pentru mine a fost un șoc când am vazut filmulețul. Am crezut ca nu e real, e imposibil ca un cadru didactic să facă așa ceva, am zis că nu se poate și că nu e real“.

Se pare că aceasta nu este singurul gest care provoacă indignarea părinților. Aceștia spun că profesorul obișnuiește să îi jignească pe elevi constant, unei eleve spunându-i chiar că „nu se poate abține“ pentru că aceasta purta o bluză cu umerii goi. „Jignește elevii, le vorbește urât, are momente când vorbește urât de cum arată unii copii. De exemplu, unei fete care a și plecat din cauza lui, pentru că purta o bluză cu umerii în jos i-a zis: Să nu mai vii așa îmbrăcată că nu mă pot abține. Nu cred că pot să fiu de acord să preia alți copii și să continue cu acest comportament. Ideal ar fi ca proful să nu mai fie în învățământ pentru că este nociv“, a mai dezvăluit părintele, pentru sursa citată.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Părinții au depus plângeri împotriva cadrului didactic la Ministerul Educației, la Inspectorat și la școală și, drept urmare, Sorin Cîmpeanu a trimis corpul de control la Școala Centrală, iar în prezent se face ancheta disciplinară. Între timp, dascălul și-a luat concediu fără plată.

Reacția ministrului Educației

N-o să mă antepronunț înainte de finalizarea anchetei. (…) Sunt, din păcate, și astfel de exemple. Îndrăznesc să cred că sunt efecte secundare ale perioadei de criză pandemică. Ministerul Educației are în vedere și acest caz de la Școala Centrală. Nu e la prima abatere, nu e singura abatere reclamată, e vorba și că a transmis unor părinți rezultatele școlare ale altor elevi. Aceste lucruri sunt în analiză la nivelul inspectoratului și al corpului de control. Înainte să vin aici, am cerut să meargă corpul de control la școala centrală, pentru a verifica situația. E un exemplu regretabil și trebuie să beneficieze de măsuri în consecință“, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.