UNATC și Polithenica București derulează proiectul „Teatru pentru Bac”. Liviu Lucaci: „ Sunt spectacole educaționale, în jur de 50 de minute, urmate de discuții”

Loading video

Cum ar fi să vezi „Ion” pe scenă, să-l auzi pe Moromete vorbind, sau să simți în sală tensiunea dintre Ghiță și Ana? UNATC, în parteneriat cu Ministerul Educației, transformă literatura în spectacol, prin proiectul „Teatru pentru BAC”. Un program dedicat elevilor de clasa a XII-a, care duce operele din manual direct pe scenă.

Liviu Lucaci, rectorul UNATC: „Noi lucrăm de vreo zece ani cu școlile și cu liceele și ne-am dat seama că lipsește un soi de legătură între operele literare și viața de astăzi a tinerilor. Ei au o dificultate în a înțelege dificultățile istorice, la care evident nu au participat, și dificultatea asta îi îndepărtează uneori de lectură, de operele literare care sunt puse acolo să îi ajute, să le deschidă mintea, să le ofere perspective. Noi, văzând lucrurile astea și făcând foarte multe caravane în țară, în tot felul de zone ale țării, ne-am dat seama că tinerii ar avea nevoie de asta. Am făcut un mic pilot și a fost un succes extraordinar. Sunt spectacole educaționale, în jur de 50 de minute, urmate de discuții și ei pun întrebări. Sunt extraordinari de activi pentru că cei care joacă sunt masteranzii noștri, deci doar cu câțiva ani mai mari decât ei, iar toate obiectele din spectacol sunt manipulate de liceeni”.

Exit mobile version