Unele școli din Canada schimbă notele cu calificative. România a adăugat calificativele la clasele primare acum 20 de ani

Au trecut peste 20 de ani de când școlile primare din România au renunțat la note pentru calificative, dar fenomenul se extinde. Într-o formă mai extravagantă.

„Foarte bine, bine, suficient și insuficient” sunt considerate prea nepotrivite de canadienii din Provincia Columbia Britanică, cei care renunță la notele tradiționale și trec la alt timp de notare: de la premianți la codași in următoarea ordine: „extending, proficient, developing, emerging” – adică: „Substanțial, competent, în curs de dezvoltare și aspirant”.

Nu doar copiii suferă. Și părinții. Care nu știu ce înseamnă. Concret, „extending”, care a înlocuit nota maximă, se referă la rezultatele care depășesc standardele mediii, cum ar fi la noi peste nota 8. Cel mai contestat calificativ e cel pentru cea mai proastă notare, „emerging”. El este dat elevilor care au rezultate sub nivelul standard.

Ministrul Educației spune că „noul sistem este menit să ajute studenții să înțeleagă mai bine fiecare materie, în loc să se străduiască doar să obțină o notă bună”. Ministerul precizează că aceste calificative au fost introduse, în special, ca să le dea un feedback părinților, dar părinții spun că și-ar fi dorit un sistem care să fie și înțeles de ei.

Exit mobile version