Universitatea Politehnica aniversează centenarul. Evenimentul organizat cu această ocazie

Nu dezvoltă softuri, nu construiesc roboți și nici nu proiectează clădiri somptuoase. Cântă. Și o fac foarte bine. Pentru că sunt artiști în adevăratul sens al cuvântului.

Mircea Baniciu, Călin Pop sau Valentin Potra, sunt doar câțiva dintre ei. Au răspuns apelului de a celebra un secol de la înființarea Universității Politehnica Timișoara. Formația Rocking a lansat și o melodie, numită „100 de ani”.

Robert Șerban este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști și scriitori din Timișoara. Nimeni n-ar fi crezut că la bază este inginer. Și-a dorit să fie om de litere, dar înainte de 89, asta nu era o opțiune prea bună. Sfătuit de părinți, să fie pragmatic, a ajuns student la Politehnica. După 25 de ani, își amintește, cu drag, de anii de facultate.

Robert Șerban, scriitor și absolvent al Universității Politehnica: „Și eu mi-am amintit, nu demult, că sunt absolvent de Politehnică, cu ocazia centenarului. Dacă terminai o facultate de Matematică, de Geografie, de Istorie, de Filologie, primeai repartiție într-un sat, în cel mai bun caz. Or, spaima de a bea, cot la cot cu primarul, cu popa și cu agentul de post, mă cam cutremura.”

Mihai Trăilă a absolvit Ingineria Transporturilor, iar acum face și un master. Vrea să facă o carieră în domeniu și consideră că Poli e cea mai tare.

Mihai Trăilă, student Politehnica Timișoara: La primul click accesat pe web, am văzut că are o grămadă de oportunități, cum ar fi o gamă diversificată de specializări, la toate facultățile, marea majoritate a absolvenților și-au găsit locuri de muncă foarte bune.”

Exit mobile version