- Ana și Andy Fronius au adoptat 4 copii
- Ana și Andy Fronius i-au adoptat pe Love, Grace, Joy și David
- Ana și Andy își găsesc fericirea în râsetele copiilor lor
Cel mai frumos dar pe care i-l poți oferi unui copil este căldura unei familii. Mama, tata, frații și surorile tale, copiii tăi, familia ta le-ai avut dintotdeauna, ai fost înconjurat de căldură și afecțiune, ați trecut împreună prin bune și rele, ați învățat unii de la alții și cu toții de la viață. Iar de Sărbători v-ați reunit să creați magia fericii în familie. Sunt mii de copii care nu știu ce înseamnă asta. Iar cel mai frumos cadou
pentru ei poate fi familia, pentru totdeauana.
Ana și Andy Fronius și-au umplut inimile de fericire, de grație și bucurie, atunci când au adoptat patru copii Love, Grace, Joy și David. Nu ți-e ușor cu un copil sau doi, d-apăi cu patru?Ana și Andy retrăiesc de fiecare dată cu emoție prima întâlnire în șase, ca să îți ia puterea de a crește patru copii cu dragoste, cu chiote, cu râsete.
Ana Fronius: „M-am simțim împlinită. Împlinită și că mi-am îndeplinit rostul pe acest pământ și m-am simțim cum dăruiesc valoare acestor copilași așa cum și ei îmi dăruiesc valoare de fiecare data când îmi arată ceva nou din ce fac sau ce pot. Când este vorba de ceva mai puțin plăcut, prin care trece orice părinte, atunci mă încearcă și nesiguranța, neliniștea și îmi fac și griji pentru ei. Cred că am și eu toate emoțiile prin care trece orice mama biologică și orice femeie. Este important să nu fim părinți perfecți. Să nu încercăm să avem o casă care să arate impecabil și să ne dăm seama că zilele par lungi, dar anii sunt totuși scurți oarecum și zboară. Deci să investim în ceea ce este important pentru viitor, în copiii noștri”