• Lung-metrajul românesc de animație care poartă numele celei mai actuale și uzitate expresii românești are premiera mâine.
  • ,,Merge și-așa”, în regia lui Valentin Urziceanu, este o satiră despre film, muzică și viață.
  • Filmul îmbină două tehnici: animație și live action.

Din 1 iunie, Merge și-așa, dar, doar la cinema. Lung-metrajul românesc de animație care poartă numele celei mai actuale și uzitate expresii românești are premiera mâine.

,,Merge și-așa”, în regia lui Valentin Urziceanu, este o satiră despre film, muzică și viață. Spune povestea lui Giani, un băiat de etnie romă care visează să ajungă un mare chitarist, ca modelul său în viață, marele Django Reinhardt.

Filmul îmbină două tehnici, animație și live action și două planuri de acțiune: unul în care o echipă de animație analizează filmul pe care îl are în lucru și un plan în care se derulează chiar povestea filmului respectiv.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Ca să facă invitația la film și mai personală, regizorul acestei animații, Valentin Urziceanu a fost invitat la Știu.

,,Filmul vorbește despre aventură, despre reziliență, despre încercarea de a-l ajuta pe cel de lângă tine cu riscul propriei vieți, despre comunitate și, până la urmă, despre ambiția unui tânăr. Un spectator de orice vârstă are, zic eu, disponibilitatea să rezoneze cu o poveste inițiatică. Umorul filmului prinde și la publicul adult, dat fiind faptul că se bazează, deseori, pe recontextualizarea unor replici celebre ale cinema-ului. În plus, tipologiile personajelor sunt foarte diverse, la fel și vârstele lor, așa încât mulți dintre noi ne-am putea regăsi” , a declarat regizorul și scenaristul filmului, Valentin Urziceanu.