Ben Affleck şi Matt Damon pregătesc un film despre celebrul luptător de wrestling Hulk Hogan

Ben Affleck şi Matt Damon pregătesc un lungmetraj despre celebrul Hulk Hogan şi lupta sa juridică cu fostul grup media american Gawker.

După filmul „Air”, lansat în 2023, având ca temă colaborarea dintre marca Nike şi baschetbalistul Michael Jordan, Ben Affleck şi Matt Damon vor să readucă pe ecran cariera sportivului Hulk Hogan.

Inspirat de cartea lui Ryan Holiday din 2018, „Conspiracy: Peter Thiel, Hulk Hogan, Gawker and the Anatomy of Intrigue”, şi scris de Charles Randolph (care a câştigat un Oscar pentru „The Big Short” în 2015), filmul va relata infamul proces intentat de Hulk Hogan în 2012 site-ului Gawker, care a difuzat fără consimţământul acestuia extrase dintr-o înregistrare video în care acesta făcea sex cu soţia unui prieten.

Procesul a fost finanţat de cofondatorul PayPal, Peter Thiel, pentru a se răzbuna pe Gawker pentru că i-a dezvăluit public homosexualitatea împotriva voinţei sale în 2007.

„Killing Gawker” este cel mai recent film anunțat de compania de producție a lui Affleck și Damon, Artists Equity.

Proiectul se potrivește bine cu munca lor recentă, care include „Air”, un film care explorează povestea adevărată a angajatului Nike Sonny Vaccaro, care a fost responsabil pentru parteneriatul companiei cu debutantul de atunci Michael Jordan.

Exit mobile version