„Capace cu suflet” de Crăciun: Cum transformă Anca Tătaru deșeurile în speranță

În fiecare an, când Crăciunul se apropie, ne lăsăm cuprinși de magia sărbătorilor: lumini strălucitoare, cadouri frumos împachetate și mesele pline de bunătăți. Dar dincolo de toate acestea, esența adevărată a Crăciunului constă în bunătate, în gesturile mărunte care pot schimba vieți.

Anca Tătaru este un exemplu viu al acestei idei. Prin proiectul său „Capace cu suflet”, ea și cei 19 ambasadori ai asociației, transformă un simplu capac de plastic într-un simbol al speranței și al solidarității.

Din cele peste 142 de tone de capace care s-au colectat până acum, au ajutat 154 de cauze umanitare. Prin această poveste Anca Tătaru ne amintește că adevărata bogăție nu se măsoară în bunătăți materiale, ci în bunătatea pe care o oferim unii altora.

Care a fost cea mai emoționantă poveste pe care ai întâlnit-o în cadrul proiectului „Capace cu suflet” și cum a influențat aceasta direcția muncii tale?

„Proiectul e presărat cu multe întâmplări amuzante și pline de emoții, dar cred că cea care a avut un impact cel mai mare este chiar primul. Este cazul Alexandrei, este primul caz la care capacele strânse de noi au contribuit și ne-au oferit o voce puternică ca să realizăm schimbări semnificative, mai ales prin programul școlat pe care îl despășurăm acum, care se numește „Cum transformăm capace în zâmbete”.

Cu ajutorul copiilor în domeniul reciclării, noi demonstrăm totodată și curajul, dar și implicarea comunității. Noi împreună cu copii, evident. Pentru că, de fapt, cu capacele noi salvăm un sufletel. Asta este denumirea primită chiar de la o gașcă din Constanța, de copii care s-au implicat în proiect. 

Acum, în proiectul nostru, din păcate, provocările nu lipsesc pentru că spațiul de depozitare al capacelor este limitat, reciclatorii sunt greu de găsit, dar fiecare poveste și fiecare mesaj și fiecare gest de generozitate pe care le întâlnim ne umple de energie și ne încurajează să continuăm”, a declarat Anca Tătaru, fondator Asociația „Capace cu suflet”, pentru Aleph News.

Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să se implice în acțiuni caritabile, dar nu știu de unde să înceapă?

„În primul rând, mă bucur că-și doresc. Asta e primul pas, că simt că pot să fac ceva mai mult. Și eu ce le sugerez, dacă nu știu de unde să înceapă, este să doneze timp. Exact așa cum fac ambasadorii noștri. Acest timp oferit asociațiilor și oamenilor deja implicați într-un proiect ne ajută să descoperim câteva adevăruri despre noi și despre valorile noastre. 

Toți acești oameni cu job-uri și provocări zilnice, să sprijine, fie în cazul nostru cu depozitare, cu transport, cu mesaje, cu promovarea programelor „Capace cu suflet”. Deci fiecare găsește ce să facă dacă își dorește.

Iar dacă timpul este greu de găsit, antreprenorii sau persoanele care își permit ar putea să nu rămână pasivi și să doneze financiar. Într-adevăr. Vrei să ajuți, dar ajuți în felul tău. Fie că e un formular 230 începând din ianuarie, fie că e o redirecționare de impozit din profit, sigur sunt căi. Doar caută pe net, găsești și vezi cu ce sinergizezi. Dacă cu adevărat îți dorești să faci bine, există mereu soluții, fie prin timp, fie financiar”, a declarat Anca Tătaru, fondator Asociația „Capace cu suflet”, pentru Aleph News.

Exit mobile version